Bugetarea participativă, praf în ochii clujenilor

Oare ce mai face procesul online de bugetare participativă din Cluj? Știm că primăria se laudă că ar fi primul de acest fel din România, însă, deși se află la a doua ediție, acesta pare a fi mai degrabă praf în ochi. Resursele și timpul cetățenilor sunt pierdute pe  voturi și depuneri de proiecte care nu mai ajung să fie finalizate. Chiar și ei o spun, cetățenii, care dacă la prima ediție au fost orbiți de promisiunea că uite, se face ceva inedit în Cluj, de data aceasta s-au arătat dezamăgiți. Și au și de ce. Majoritatea proiectelor câștigătoare anul trecut sunt încă în faza de proiectare.

Mâine se dă startul pentru votul final al proiectelor depuse anul acesta. Pagina de facebook dedicată procesului de bugetare participativă e însă, plin nu cu proiecte noi, ci cu oameni care se întreabă, retoric desigur, ce se mai aude de cele 15 proiecte câștigate anul trecut.

 

 

(click pentru imaginea completă)

 

„Nu mai votez nimic. Anul trecut a ieșit pista pe Titulescu și încă nu s-a început nicio pistă”

„Nu mai terminați cu bătaia asta de joc? Din proiectele votate anul trecut, au fost finanțate doar două, cele ale clientelei lui Boc.”

 

Iar mesajele continuă

Probleme sunt și cu proiectele noi. Dacă anul trecut cele care erau în asentimentul primăriei au trecut, de data aceasta, când administrația nu a mai mirosit iz de voturi, ele au fost declarate neeligibile. Vorbim, desigur, despre autobuzele școlare pe care Boc și le-a atribuit și s-a mândrit cu ele, de parcă ideea i-ar fi apaținut, pentru ca anul acesta, când a venit vorba de autobuze de noapte, să dea înapoi.

 

(click pentru imaginea completă)

„Anul trecut s-a putut vota pentru autobuze școlare. Anul acesta, propunerea unei linii de noapte care să circule 2 ore a fost declarată neeligibilă.”

au scris reprezentanții „Mobilitate Cluj-Napoca” pe pagina de facebook a proiectului de bugetare participativă.

Apropo de autobuzele școlare. Proiectul a fost un succes atât de mare încât autobuzele sunt goale, traficul e la fel dimineața, nicio diferență. Mulțumim pe această cale administrației.
Nu mai vorbim de proiectele care au câștigat și nu sunt considerate de interes major pentru administrație. Un utilizator s-a arătat revoltat de faptul că niște copii s-au chinuit să facă un proiect, să îl câștige, au depus eforturi uriașe pentru ca acum, la un an de la câștigarea concursului, să nu vadă nicio schimbare.

(click pentru imaginea completă)

„Niște copii de la o școală din Cluj-Napoca (numele nu are nicio importanță) au făcut eforturi pentru a obține voturi pentru proiectul de mansardare a clădirii școlii lor. Și au câștigat. Ghinion. Acum au aflat că, de fapt, este doar o propagandă ieftină a dlui Boc, susținut de cadre didactice de la Facultatea de Științe Politice. Nu s-au dat bani pentru acest proiect. Concluziile le trageți dumneavoastră.”

Concuzia cetățenilor e francă și justificată. Oamenii vor întâi să știe ce s-a întâmplat cu proiectele lor. Pentru că, pe bună dreptate, nimeni nu are timp să caute prin hotărâri de consiliu local, ședințe și hârțăgorii.

 

(click pentru imaginea completă)

„Ce-mi doresc eu? Aș vrea să văd în fiecare lună un raport cu evoluția proiectelor care au câștigat anul trecut și aș fi vrut până acum măcar câteva dintre ele să fi fost finalizate. Anul trecut, mă felicita toată lumea că locuiesc în Cluj, un oraș așa de deschis. Anul acesta râd de mine când mă întreabă ce se mai întâmplă cu proiectele. Sunt complet dezamăgită de cum v-ați ocupat de ele și de cum ați colaborat cu noi, cetățenii.” a scris o tânără pe pagina de facebook a bugetării participative.

 

Răspunsul Primăriei? Halucinant. La fiecare astfel de întrebare, bieții oameni primesc un link în care apare doar stadiul în care se află fiecare proiect. Detaliile ar trebui să le ghicim. Ar trebui să ghicim și de ce majoritatea proiectelor încă nu și-au primit banii, ar trebui să ghicim și ce înseamnă pentru ei stadiul de proiectare și în ce stadiu a ajuns, ar trebui să ghicim și câți bani a stors până acum primăria pentru proiecte. Pentru că nu-i așa, administrația din Cluj Napoca este una transparentă. Desigur, depinde de fiecare ce înseamnă transparență. Pentru majoritatea, probabil e suficient să primești sec un link care să îți răspundă pe jumătate la întrebări. Pentru cei care, însă, s-au chinuit să scrie proiecte, să le supună votului și să și câștige, e pur și simplu bătaie de joc. Practic, oamenii nu mai știu ce se întâmplă cu ideile lor.

Despre faptul că primăria își ia toți laurii la finalizarea proiectelor, nici nu mai are rost să vorbim. Deși ar trebui să își bage capul în pământ de rușine că doar două proiecte au fost finalizate, proiecte care nu implică o importanță deosebită pentru oraș, la fiecare inaugurare edilul Emil Boc s-a dat cu pumnul în piept că uite ce fain e la Cluj.

Ca să dezvoltăm. Este vorba despre microbuzele școlare cu circuit închis. Deși la inaugurare primăria promitea că o să ne fie mai bine în trafic, după puțin timp, am constatat că autobuzele sunt goale. Acum, desigur, nu e vina administrației că cetățenii nu sunt educați să își lase mașinile personale acasă. Sau e?

Cel de-al doilea proiect finalizat cu fast, a fost „Artă în curtea școlii” unde elevii și-au desenat pereții școlilor. O fi asta cea mai mare problemă a Clujului? E prioritar să avem clădiri colorate sau drumuri și parcări? La final, rămânem cu un gust amar și cu consolarea că măcar niște copii au fost fericiți.

Cam atât despre proiecte finalizate. În rest, 9 dintre ele stau în continuare prin sertare pentru că sunt încă în faza de proiectare. Este vorba despre Parcul între Lacuri, centrul de tineret, platforma ClujWay care ar trebui, cel puțin teoretic să ajute la traficul infernal, pistele de biciclete, trotinetele electrice, demolarea garajelor și înlocuirea lor cu parcări - un proiect care e scos de la sertar periodic pentru ca brusc el să dispară în campaniile electorale, realizarea unui complez educațional la școala Nicolae Titulescu, mansardarea școlii Ion Creangă și amplasarea de copaci. Adică, exact ce ne doare cel mai tare. Garajele, parcările, parcurile, traficul și educația.

Două din proiecte sunt în faza achizițiilor publice. Este vorba despre amenajarea de spații publice cu unități de colectare inteligentă a gunoiului, un proiect cu care primăria se chinuie de ani buni, dar și proiectul de creștere a siguranței pietonale la trecerile de pietoni.

Din fericire, avem totuși două proiecte care se află în faza de execuție și vor fi în curând finalizate. Este vorba despre grădinile verticale și fațadele vegetale dar și despre amplasarea de toalete publice în Piața Unirii, Piața Muzeului și Casa de Cultură a Studenților.

Cumva e logic de ce primăria s-a grăbit cu toaletele publice. Măcar până vom rezolva problema traficului și a parcărilor, să aibă lumea unde să își facă nevoile.

Pe final, o întrebare de bun simț și puțină matematică. Dacă primăriei i-a luat un an de zile să termine două din cele 15 proiecte câștigătoare în 2017, în 5 ani de zile de la demararea procesului, câte proiecte vomavea la sertar și câte vor fi finalizate? În cel mai rău caz, 10 vor fi gata și 65 vor sta prăfuite. Iar dacă ritmul acesta de melc nu ne ridică măcar un semn de întrebare, atunci înseamnă că avem o problemă.

 

sursa foto: facebook/bugetare participativă

Adauga comentariu