Din oras

Bufnita interbelica a Clujului face „pui”

Dupa articolul din Ziar de Cluj despre condica unui local-simbol al clujului Interbelic cu o poveste ca in filme, continand versuri si semnaturi ilustre, pierduta si gasita de un clujean pe Oser, un local din vecinatatea vechii cladiri a Bufnitei isi propune sa invie spiritul dintre cele doua razboaie mondiale in randul clujenilor.
Noul local se va numi „La Cizmarie”si se va deschide in 21 noiembrie pe strada Samuil Micu nr. 8, chiar langa cladirea unde a functionat Bufnita, aceasta figurand al numarul 6.

Dupa cum Ziar de Cluj a scris in aceasta vara, ministri, jurnalisti de la L’ Humanite, Corriere della Serra sau New York Times, oameni de cultura si oficialitati ale orasului si-au lasat semnatura si impresiile in cartea de oaspeti a Bufnitei, recuperata din Oser de un clujean. Clujul din paginile condicii reflecta un Cluj cu multe nationalitati, artisti, politicieni si vizitatori de vaza din toata lumea.

Oficialii viitorului local „La Cizmarie” anunta un proiect atipic.

„Pentru ca e loc de muzica buna, de cultura, de prieteni, exact ca-n vremurile bune ale ciubotei italiene, cunoscuta, pretentios, ca Renastere. Si daca tot zicem de Renastere, pai si Cizmaria noastra are o istorie speciala. Ca suntem amplasati pe unde era vechiul Bastion al Cizmarilor, in continuarea traditiei interbelice de la ”Bufnita” unde se-ntreceau in vorbe de duh si multe asemenea cei mai cei dintre clujeni. Ne tragem seva din istoria Clujului pe care o iubim si vrem s-o continuam alaturi de voi!”, arata acestia.

Inaugurarea va avea loc in joi, 21 noiembrie la ora 12, cu un concert sustinut de Luiza Zan, acompaniata de Gaspar Almos la chitara, urmat de un after party sustinut de Electroclown.

„Am incercat sa aducem ceva din spiritul Bufnitei in specificul localului nostru. Suntem chiar langa sediul ei si va fi o cafenea culturala, nu una cum gasesti la tot pasul. Am introdus si un specific ce tine de istoricul Clujului, desi decorul e din secolul nostru”, a declarta Cristina Rus, PR-ul localului „La Cizmarie”.

Noul local va functiona intr-un spatiu proaspat renovat, despre proprietar reprezentanta cafenelei a spus doar ca nu este o persoana publica, iar despre preturi ca „Sunt decente”.

„Numele cafenelei s-a inspirat din cel al Bastionului Cizmarilor care era pe vremuri in capatul strazii, langa cel al Pantofarilor. Am vrut sa readucem in vocabularul oamenilor atat numele de cizmarie, dar si memoria bastionului care azi nu mai exista. Publicul tinta sunt tinerii care vor sa iasa in oras in locuri care nu sunt comerciale sau kitsch”, a mai explicat Cristina Rus.

Localul va gazdui concerte, lansari de carte, proiectii de film si reprezentatii de teatru.

Prima fila a condicii Bufnitei are notata data de 31 august 1938 si semnatura lui Charles A. Lindbergh, faimosul pilot American Lucky Lindy sau The Lone Eagle, pionier al zborurilor de lunga durata, primul care a reusit un zbor solo transatlantic non-stop, in 1927.

Multe din impresii sunt notate in versuri:

Te-ai botezat cu hramul, Ce poarta-ai a noptii pazitori, De-ar da Domnul sa fii hanul, Cu chefuri pana-n zori scrie cetateanul Ghilezan pe pagina cu inaugurarea.

Intre clientii Bufnitei se numarau prefectul Eugen Dunca, Ion Zamfirescu – profesor de filosofie al Regelui Mihai, profesorul Mihai Serban – fondator al agronomiei moderne din Romania sau Horia Stanca – om de cultura faimos in epoca, ziarist la Tribuna, frate al poetului Radu Stanca. De asemenea, au mai semnat Tamasi Aron sau Zilahy Lajos. Au mai petrecut la Bufnita ministrul de Externe Mihail Manoilescu si Florian Stefanescu-Goanga, lider al liberalilor, rectorul universitatii clujene. Dintre universitarii clujeni ai vremii, au semnat in condica Sextil Puscariu, Ion Lupas, Nicolae Draganu. Notele lor se afla pe aceleasi pagini cu ale unor politicieni ca prefectul Dunca, socialistul Ion Flueras sau Vasile Constantinescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *