Bucuriile și tristețile lui Emeric Imre: „Am făcut parte din generația care a schimbat un regim, însă drumul pe care îl visam a fost deturnat”

Emeric Imre e unul dintre cei mai îndrăgiți cântăreți de muzică folk, un om cu o conștiință socială vie și ardentă, un artist profund, ce cântă piese destinate sufletului. Fire poetică, alege să își povestească viața prin intermediul a două stări de spirit contrare și complementare, prin bucuriile și tristețile ce l-au marcat - trăiri aparținând unui om al cetății adânc implicat în tot ceea ce înseamnă devenirea societății clujene, și nu numai.

„Sunt unul dintre tinerii cinstiți ai anului 1989, fără carnet de revoluționar, unul dintre milioanele de tineri, care am pus România în traista politicienilor, care sunt aceiași de 25 de ani încoace, pentru că și tinerii din politică sunt de fapt extensiile gândirii puse pe căpătuială.”

„Sunt trist că și acest oraș, pe care îl iubesc, a căzut în «normalitatea» tumultului actual, supus manevrelor politice”

Emeric Imre s-a născut în Cluj, într-o familie în care tatăl cânta la chitară „și avea o voce la fel de frumoasă ca Enrico Caruso”. Tatăl i-a transmis și fiului dragostea pentru muzică și astfel Emeric a studiat în clasele primare vioara, pentru a trece la chitară în liceu, după o perioadă de pauză, în care a făcut fotbal. Orașul natal e una dintre primele surse de bucurii și de tristeți:

„Sunt bucuros că m-am născut în orașul adolescenței bunicului meu, orașul tatălui meu, orașul meu și al copiilor mei și sunt trist că și acest oraș, pe care îl iubesc, a căzut în «normalitatea» tumultului actual, supus manevrelor politice.

Sunt bucuros că am avut o copilărie fericită, vegheată cu iubire de părinții mei, de toți cei din familie, că am gustat din îmbrăcămintea spirituală a boemei culturale a Clujului anilor ’80. Sunt trist că unii dintre acei tineri frumoși care eram se bucură, sau nu, de alte dimensiuni ale universului. Amintesc aici pe dragii mei prieteni: Călin Nemeș, Giuseppe Poenaru, Lucian Matiș, Ioan Viorel Bădică.

Sunt bucuros că din când în când privirile și gândurile merg mai departe cu cei dragi de atunci. Și îi amintesc pe Constantin Florin Verdeș, Dan Drăgan, Vasile Costraș, Jan Emanuel Anton, Camelia Gliguță, Sorin Lăcătuș, Nicu Todea, Dorin Andone, Sorin Grecu, Dan Chiorean, Claudiu Raț (Rabă), și mă întristez că foarte talentații Iosif Szabo (Kidu), Didi Vănescu, Nina Mărginean, trăiesc la distanțe mari de România.”

„Sunt trist că nu se găsesc resurse inteligente care să susțină o altă poveste frumoasă a Clujului retrogradat”

În primul an de liceu Emeric Imre trăia bucuriile unui oraș plin de farmec, în care începea să guste „îndrăzneala totuși timidă de a vedea cum la Croco Nichita Stănescu își bea cafeaua cu Călin Nemeș”. O altă satisfacție a vieții adolescentine era participarea, alături de colegii de liceu, la spectacolele Cenaclului Flacăra, unde, în 1984, a urcat pe scenă.

O altă parte magică a vieții tinerilor de atunci era tradiția absolvenților de liceu și a celor de facultate, de a merge cu serenada. Acest obicei al burgului universitar, vechi de 100 de ani, constituie și un motiv de tristețe pentru artistul nostalgic ce regretă că această bucurie nu s-a păstrat, fiind interzisă „printr-un ordin politic menit «să îmblânzească» ordinea publică”.

O împlinire a copilăriei și adolescenței sale a fost faptul că a făcut sport, jucând fotbal de la pitici până la tineret la Universitatea Cluj, și un motiv de nemulțumire e că „nu se găsesc resurse inteligente care să susțină o altă poveste frumoasă a Clujului retrogradat”.

„Univers T, un spațiu construit de comuniști pentru tinerii clujeni, folosit pentru bunul plac al celor ce formează Consiliul Județean”

Emeric Imre e bucuros că a făcut parte din generația care a schimbat un regim, dar e întristat de faptul că drumul pe care îl visa a fost deturnat „de cei care controlează și acum, indiferent de culoarea politică, aproape tot”:

„Clujul ar fi frumos să-și păstreze potențialul cultural și dacă așa va fi, voi fi în continuare bucuros. Mă întristez văzând că un spațiu construit de comuniști pentru tinerii clujeni, și mă refer la Univers T (fosta Casă a Tineretului), care era una dintre cele mai dotate în acele vremuri - cu multe săli de repetiții și pentru diferite activități educative și culturale, a devenit proprietatea Consiliului Județean și e folosită pentru bunul plac al celor ce formează Consiliul Județean, indiferent de culoarea politică, profitând și de chiria lunară primită de la Iulius Mall (Iulius Mall a fost construit pe spațiul verde al Casei Tineretului), chirie lunară de zeci de mii de euro, și cu o sală de spectacol în formă de amfiteatru scoasă din circuitul cultural și acum în paragină, ce probabil că, în scurt timp, va deveni o banală sală de conferințe.”

„Sunt bucuros că există o tânără generație care mai are nevoie de muzica folk”

Una din satisfacțiile artistului Emeric Imre e faptul că „există o tânără generație care mai are nevoie de muzica folk”, cântărețul se simte împlinit prin spectacolele și concertele pe care le susține în toată țara, dar, în același timp, unele schimbări din peisajul muzical îi provoacă tristețe:

„Sunt trist că totuși schimbarea și existența multor posturi de radio aduc și mult surogat, cu genuri care au creat o industrie, nu tocmai bazată pe respectul față de muzică, ci mai degrabă pe plagiat, playback, lipsă de talent și crearea unor staruri, care în mare parte nu au nimic comun cu arta.”

Până acum, artistul a produs peste 280 de melodii și a finalizat 3 CD-uri: „Nebun de alb” în 2006, „Târziu” (cu trupa Emeric Set) în 2012 și, cel mai recent, în decembrie 2014, albumul „Iarna mea cu ochii mari”, unde se reîntâlnesc, pentru o colaborare de excepție, nume ca Dorel Vișan, Dumitru Fărcaș, Cornel Udrea, Jimi El Laco și alți instrumentiști:

„De cele mai multe ori piesele pe care le-am compus sunt pe versurile altor poeți și, câteodată, și pe versurile mele. Anumite poezii se cer trezite la viață prin muzică. Cea mai cunoscută piesă, «Nebun de alb», a strâns deja pe YouTube aproape 4 milioane de vizualizări. Am să mă apuc, probabil, în toamnă, de al patrulea CD și, în rest, acum susțin concerte de unul singur, sau cu trupa mea, Emeric Set, din care mai fac parte Gabriel Ghiță, Nicu Barna și Jimi El Laco.”

Emeric Imre e un spirit profund, deschis spre semenii săi, spre natură, spre viață și către adevăratele valori ale existenței, ce ne pot ajuta să trăim într-un univers mai curat, în mod armonios, în rezonanță cu tot ceea ce ne înconjoară:

„E importantă păstrarea unei lumi cu ape curate, cu păduri, cu spații în care oamenii să se bucure de prietenie. Esențiale pentru mine sunt prietenia dintre oameni și mersul prin viață cu bun-simț, încercând să fii atent cu lucrurile care dau valoare unei vieți senine. Dacă se poate să avem și sentimente de empatie, atunci putem fi siguri de un somn fără insomnii.”

Foto: Emeric Imre, Alin Zelenco, Emilia Nicolae

Adauga comentariu