De mai bine de 60 de ani, cladirea verde de la intersectia strazii Oasului cu bulevardul Muncii este popas pentru navetisti. Au trecut pe aici muncitorii de la CUG, pe vremea cand industria Clujului era in floare, elevi care faceau si fac naveta la scolile din oras, dar si tarani care isi vand produsele pe tarabele pietelor. Spatiul a adapostit pe rand placintarii, cofetarii, baruri de zi, in incercarea de a se adapta la vremurile schimbatoare. Din 1998 incoace, “Broasca verde” e bar non-stop, refugiul navetistilor care isi omoara aici timpul dintre cursele rare ale autobuzelor. La finalul anului trecut, localul a fost pus la punct, s-a zugravit, s-au schimbat mesele si usa de la intrare. “Broasca” a ramas insa la loc de cinste, pe peretele din stanga barului, acolo unde a fost pictata in ’98 de studentii Universitatii de Arta si Design.
La ora 13, cu o ora si jumatate inainte de urmatorul autobuz spre Chinteni, in fata barului incep deja sa se adune navetistii. Copii iesiti de la scoala, tineri care vin din oras si batrani cu plase de rafie.
Unii stau pe marginea drumului, in speranta ca vor ajunge mai repede acasa cu o “ocazie”, altii prefera sa astepte autobuzul in racoarea barului.
“Broasca verde” este prima imagine pe care o vezi cand treci pragul localului. Sta mandra pe o piatra, in mijlocul unui lac inconjurat de papura si plin de nuferi.
In fata sunt trei mese goale, cu cate cinci scaune, toate noi, de la renovarea de anul trecut. Un pustan de-o schioapa intra familiar in bar si isi arunca ghiozdanul langa masa din mijloc. Se aseaza pe scaun si se uita la televizorul din colt, unde se fataie artistii autohtoni. De dupa bar, vanzatoarea ii pune telefonul la ureche – micutul vorbeste cu tatal lui, care vrea sa se asigure ca a ajuns la “Broasca” in siguranta.
“A zis tati sa-mi dai cinci lei”, spune rusinat micutul si iese pe usa cu banii mototoliti in mana, in pas saltaret. Se intoarce dupa cateva minute, cu o bomboana si cateva scutece la bucata si se aseaza din nou la masa.
Aflam de la barmanita ca il cheama Cristi si are 9 ani. Tatal sau lucreaza in tura de noapte la bar, iar micutul isi petrece aici doua ore zilnic – iese de la scoala la 12, iar primul autobuz spre casa e la 14 fara un sfert. Ca el sunt si alti copii, care stau in fata barului sau se refugiaza la intrare cand e frig sau ploua.
“Mai mult navetistii vin, sunt mai multi clienti dupa masa, cand incep sa mearga spre casa. Mai intra, beau o bere sau o tarie si pierd vremea pana vine autobuzul 39. Merg la Chinteni, Deus, incolo. Multi dintre ei sunt clienti fideli, stiu deja ce servesc, chiar daca sunt angajata numai de un an”, spune Ancuta Garbovan, amabila, de dupa barul inalt.
Si are dreptate – nici nu-si ridica ochii din laptop si stie ca barbatul imbracat in trening care tocmai a intrat ii va pune pe tejghea o bere din frigider.
“Trei lei cincizeci”, spune ea. “Trei lei cincizeci? Atat iti dau, daca atata vrei”, glumeste clientul si se aseaza la o masa laturalnica, in fata celor cinci aparate de jocuri mecanice.
Inghetata si rachiu
O femeie batrana cu batic da tarcoale frigiderului cu inghetata. “Va servesc cu ceva?”, intreaba fata de la bar, frigiderul fiind inchis cu cheia. Se aude un “nu” scurt si femeia iese. Se intoarce dupa doua minute, cu doi lei in mana, si isi alege aroma: de vanilie.
Nu numai inghetata e sub lacat, toaleta intra in aceeasi categorie. Ca sa mergi la baia unisex, trebuie sa iei cheia de la bar.
Nu exista hartie igienica, sapun sau servetele, dar cei ajunsi aici se pot delecta cu subiectele fierbinti din tabloidele facute sul si indesate intre teava de gaz si faianta.
Intre timp, in “Broasca” intra un batran cu parul si mustata albe. Cara doua plase grele de rafie, dintre care una este plina cu porumb sfaramat.
Le pune in fata caloriferului, iar el isi ia un 50 clasic, pe care il bea incet si il asezoneaza cu cateva tigari.
“Servim traditionalul rachiu, votca romaneasca, bere la halba, bere clujeana, coniac Iancu. Avem clienti fideli, care vin si servesc cate o bautura. Am incercat sa servim si mancare, am deschis in spate o terasa, dar nu a mers. Acum avem bautura si cateva dulciuri, sticks-uri, ca mai vin si copiii de la scoala, sa aiba ce sa isi cumpere”, ne spune Vasile Handru, proprietarul localului inca din ’98.
Nu dupa mult timp, langa traditionalul rachiu al domnului cu mustata alba apare si un pahar de “Iancu”.
“Ce faci Petre?”, il intampina omul de la masa, si incep discutiile despre fan, “cucuruz” si alte probleme agricole.
“Cat ii ceasu? No, a pornit deja, sa vedem cursa aia, daca nu opreste acolo, ii a noastra. Tre sa ajunga”, spun barbatii in timp ce se uita insistent pe usa.
“Privelistea” da chiar spre Bulevardul Muncii, unde se lucreaza la linia de tramvai si autobuzul vine incet. Oamenii isi iau plasele si se indreapta catre mijlocul drumului, unde opreste masina. Unii dintre ei saluta soferul cu un semn din mana sau din cap.
Barul se goleste pe masura ce se umple autobuzul de Chinteni. Ancuta ramane singura in “Broasca verde”. Nu pentru mult timp, pentru ca navetistii se strang iar. Urmatorul autobuz spre casa e dupa ora 16.