Boc:”Spitalele nu au probleme în a funcționa zilnic cu echipamentele necesare”. Medicii, ajutați de donațiile clujenilor, dar încă au mari lipsuri

Boc dă asigurări că toate spitalele din Cluj au echipamente de protecție astfel încât să fie asigurată funcționarea zilnică. Asta în condițiile în care medicii din spitale trimit semnale în spațiul public că duc lipsă de aceste echipamente. La Cluj a existat o mobilizare foarte bună din partea societății civile care a reușit cât de cât să acopere lipsurile, însă lipsa echipamentelor de protecție este în continuare o problemă, dar primarul ne spune să stăm liniștiți, nu sunt motive de panică.

”Există o echipă unitară a autorităților publice care lucrează în fiecare zi și în fiecare moment, logistic spitalele și infrastructura să fie pregătite: prefect, consiliul județean, primar, plus societatea civilă mobilizată. Ce avem noi la Cluj e un model european, nu doar un model național. Societatea civilă reunită, vreo 60 de asociații și fundații, în parteneriat cu autoritățile. Cu mediul și cu spitalele pun mâna și ajută. Niciodată autoritățile singure nu vor putea rezolva. Spitalele nu au probleme în a funcționa zilnic cu echipamentele și dotările necesare. Nu este stocul la care ne-am așteptat și ne-am dori pe unele materiale pentru că nicăieri în lume nu sunt stocuri, dar tot ce facem de la managerii de spitale, prefect autorități trebuie să asigurăm funcționarea spitalele asigurând zilnic aprovizionarea. Vor veni și vremuri când vom avea stocuri pe mai multe zile sau săptămâni alocate. Această criză este una mondială, a măștilor a combinezoanelor, funcționalitatea este asigurată. Văd lucrurile sub control. Nu există stocuri mari de materiale, dar există asigurată funcționalitatea spitalelor în fiecare zi prin alocarea resurselor în manieră corectă. Începem să primim mai multe materiale, de la ONG-uri, pe cale guvernamentală. Nu e motiv de a intra în panică. E adevărat că nu avem o situație ideală pentru că nicăieri pe glob nu e o situație ideală. Toată lumea caută măști, viziere și alte echipamente de protecție”, potrivit primarului Boc.

Deputatul Emanuel Ungureanu afirmă că statul nu a alocat niciun ban pentru spitalele din Cluj să își achiziționeze echipamente de protecție și că singura soluție rămâne implicarea societății civile și donațiile clujenilor.

”Ministerul Sănătății nu a alocat încă niciun leu, da, ați înțeles bine, nici măcar un leu spitalelor din Cluj-Napoca pentru lupta anti Covid. Am tot reclamat asta de câteva zile, ne bazăm de azi doar pe noi. Ieri am donat 50 de combinezoane la Institutul de Pneumoftiziologie Cluj. Nevoile sunt mult mai mari, dar nu am avut de unde să cumpăr mai multe. Am nevoie de resurse suplimentare pentru a cumpăra minim 2000 de seturi care cuprinde: combinezon, mănuși, ochelari, mască, botoșei, ca cele din imagine”, potrivit lui Ungureanu.

În același timp, au fost create platforme unde medicii și asistentele pot cere ajutor pentru echipamentele de protecție, dezvăluie Ungureanu. Aceste platforme demonstrează că lipsurile din spitale sunt mari, inclusiv în județul Cluj. Totuși, Clujul are noroc că există un mediu privat puternci, există asociații și ONG-uri, există clujeni care pot să doneze și să mai suplimenteze din lipsuri. Cum se poate însă ca sistemul de sănătate românesc să se bazeze pe donații? Dacă aceste donații nu ar fi putut fi făcute, deoarece toată lumea trece acum printr-o criză inclusiv financiară, statul român ar fi lăsat personalul medical fără echipamente? Ulterior tot medicii sunt cei blamați pentru faptul că nu mai vor să își pună viețile în pericol și refuză să mai muncească fără protecție.

Boc se laudă cu faptul că la Cluj există donații, dar nu ar fi mai bine să îi întrebe pe colegii lui de la Guvern de ce nu încearcă să asigure echipamentele de protecție necesare? Ieri au achiziționat 100.000 de măști de protecție ce urmează să fie repartizate în toată țara. Credeți că este suficient? Nu putem să oferim echipamente de protecție doar pentru medicii și asistentele din spitalele aflate în linia I. Riscuri există pentru toți medicii, mai ales că pot exista bolnavi asimptomatici cu care aceștia să intre în contact.

 

Adauga comentariu