BLAT A LA CLUJ: un peempist bârfitor de Iohannis va fi subprefect? Cică de Mircea Abrudean se tot îndepărtează postul de prefect. Iar noul șef de agenție guvernamentală, Sărmaș, este ecoul Ecoului lui Boc, Dan Tarcea

Andrei Maxim va fi cel mai probabil numit subprefect la Cluj – asta ca răsplată a susținerii Guvernului Orban de către senatorul Vasile Lungu - care s-a târât efectiv în cărucior la București să sprijine moțiunea de cenzură împotriva Cabinetului Dăncilă. Andrei Maxim este un traseist. A fost membru PDL (în gașca apropiaților lui Sorin Apostu susțin niște unii pe care i-am auzit bârfind într-un mijloc de transport în comun de-al lui Neag). Apoi a trecut la PNL și, nu de multă vreme, este membru al PMP.

Noi ce să mai zicem? Conform stiridecluj.ro, Andrei Maxim (foto) ar fi proprietarul unui bar în Cluj-Napoca și un fervent atacator al președintelui în exercițiu, Klaus Iohannis. ”L-am votat pe Mutu, dar a doua oară… mai bine pun ștampila pe doi candidați dacă nu o să am un favorit”, a scris Maxim, la vizita din vară a președintelui Klaus Iohannis.

Vestea proastă pentru Mircea Abrudean (foto jos, lângă Uioreanu) este că nu a primit nu știu ce aviz (o fi din cauza implicării sale în dosarul fostului președinte liberal al CJ Cluj, Horea Uioreanu?), așa că postul de prefect s-ar părea că se tot îndepărtează de el, indiferent de câte eforturi face acesta să devină conform și compatibil. 

Tot bârfitorii aceia din autobuz ziceau despre Ioan Sabin Sărmaș, care i-a luat locul Claudiei Anastase (în mandatul trecut – cel cu listele USL), în momentul în care fostul consilier local al PSD (pe listele USL) și-a dat demisia atât din funcţia de consilier local cât şi din partid pentru a se alătura echipei lui Liviu Alexa, că e o focă a PNL, rămasă în lista de consilieri locali și în acest mandat doar că știe să aplaude și să ridice mâna după cum îi indică din sprânceană Ecoul lui Boc, viceprimarul Dan Tarcea. Cică se mai și laudă că ar fi nepot de-al lui domn profesor Vasile Dâncu… Cert este că e deținătorul unui PFA (de pe care a încasat anul trecut 25.191, 47b lei) și asociat într-un SRL cu numele de CICADA TECHNOLOGIES (din care a încasat anul trecut suma de 109.717 lei – despre 9-uăle acela nu băgăm mâna în foc că declarația de avere parcă e scrisă cu piciorul). Și a mai încasat 19.000 lei de la Consiliul Local (aceeași poveste cu cifra 9). CICADA TECHNOLOGIES a fost înființată în 16.03.2016, avea 6 angajați în 2018, o cifră de afaceri de 1.013.042 lei și un profit de 331.212 lei. Cică se ocupă de computere și software.

Până să coborâm din mijlocul de transport în comun am mai apucat să tragem cu urechea (nu-I frumos, nu recomandăm) la afirmația unuia cum că, la câți foști pedeliști aciuați în PMP primesc câte ceva de la Guvernul Orban sigur se face recall la vatră și PMP se varsă prin absorție fuzionabilă în PNL.

 

 

Adauga comentariu