Reportaj

Bistrourile au pus stapanire pe Cluj. Ce ofera si care sunt cele mai populare

Bistrourile cochete, amenajate cu stil si cu atmosfera pe masura castiga tot mai mult teren pe piata clujeana. Fie ca sunt in zona zero a orasului sau in cartiere, fiecare si-a castigat si fidelizat clientela prin conceptul abordat. Unele branduri sunt in plina expansiune, achizitionand spatii noi, in timp ce altii isi consolideaza pozitia pe piata. Fiecare are un farmec aparte si ii face pe clienti sa se intoarca, fie ca o fac pentru mancarea buna, pentru atmosfera sau designul localului sau pentru amabilitatea personalului.

Bistro-urile Marty au clienti fideli de peste 15 ani. Lantul Marty are cinci locatii, cel mai recent deschis fiind Marty Sports & Grill (foto) in locul fostului restaurant La Liga din Sigma Shopping Center din cartierul Zorilor.  Marty Society se afla in centrul orasului pe strada Victor Babes, Marty City in Gheorgheni, la etajul Iulius Mall, Marty Boulevard e pe strada Horea, iar Marty Westside e in incinta Polus Center.

“Cele cinci locatii Marty Restaurants sunt asemanatoare, insa foarte diferite in acelasi timp, fiecare dintre ele propunand o atmosfera unica. Ne lasam condusi de pasiune si avem curajul de a pune in fata costurilor calitatea si satisfacerea deplina a celor care ne calca pragul. Ne preparam cu pricepere propria cafea, inventam in fiecare saptamana noi feluri de mancare si, inainte de toate, cautam zi de zi sa ne autodepasim, servind preparate exceptionale intr-un mod constant si corect, intr-o atmosfera placuta si prietenoasa, in care zambetele sunt mereu din partea casei”, se descrie lantul Marty pe pagina web.

Meniul Marty ofera mai multe varietati de cheesecake si alte deserturi, pizza, si o paleta diversa de paste si salate. Face si delivery incepand cu ora 11 in timpul saptamanii si 12 in week-end pana la ora 23: 30.

Localurile Euphoria, Biergarten si Music Hall, sunt apreciate pentru varietatile de bere, dar si pentru mancarea buna. Anul trecut lantul Euphoria a mai deschis un local in Arad, investitia fiind de aproximativ 200.000 de euro.  Este un spatiu mare cu curte ca si la Biergarten, iar specificul va fi identic ca si meniuri si ca si concept. Ne gandim rand pe rand sa mai deschidem si in alte locatii din tara, insa anul acesta doar la Arad vom deschide. Vom opera pe aceeasi firma din Cluj-Napoca si vom crea peste 40 de locuri de munca”, a declarat Claudiu Ciurdorean in septembrie anul trecut pentru Ziar de Cluj.

Dupa cifra de afaceri realizata anul trecut, Euphoria a rulat cele mai mari sume de bani dintre bistro-urile clujene, aproape 14 milioane de lei.

Bistro-ul Engels e “ceea ce vrei tu”, dupa cum se descriu pe site-ul oficial. Lantul se afla in plina expansiune. Dupa ce in 2014 au achizitionat bistro-ul Chelsea din Piata Cipariu si Arts Caffe in primavara acestui an, reprezentantii Engels si-au luat angajamentul de a reinvia celebrul local Croco.

Dupa opt ani de la inchiderea cafenelei Croco, Engels s-a asociat cu proprietarii locului din centrul Clujului si va reconstrui cel mai celebru loc de intalnire al studentilor, scriitorilor si artistilor din ultimii 50 de ani.

“Suntem mandri, dar si marcati de povara unui asemenea demers tinta. Croco a fost un loc special al boemei clujene. Suntem acum in discutii cu designeri si consultanti, pentru a aduce un omagiu acestui loc de intalnire special”, au declarat reprezentantii lantului de bistrouri Engels.

Lantul de bistrouri Engels este cunoscut pentru fidelitatea clientilor sai si pentru meniul consistent, precum si pentru cel mai bun burger din oras.

Gradina de vara Boema, atat de indragita de clujeni si apoi paraginita ani buni de zile, a renascut in 2013, devenind unul dintre cele mai populare bistro-uri, mai ales pentru designul deosebit.

“Povestea Boemei este povestea musteriilor fideli si ale lor serate incantatoare, a ospetelor cu bauturi fine si cofeturi delicioase si a artistilor care i-au fermecat. Este povestea unei atmosfere unice, aerul de neuitat al Clujului cu joie de vivre, iubitor de frumos si plin de eleganta. Si iata ca Boema a inflorit din nou, in toata splendoarea ei de odinioara, o Casa a bunului gust si a gusturilor bune, locul preferat de intalnire al clujenilor de atunci si de acum”, spun reprezentantii localului pe pagina web.

Meniul localului are preparate speciale destinate copiilor si vegetarienilor, dar si cele mai bune si mai proaspete deserturi.

Casa Boema a reusit sa inregistreze, in al doilea an de functionare, o cifra de afaceri foarte mare, de 4 531 363 de lei. In 2014, profitul gradinii de vara de pe strada Iuliu Maniu a fost de 420.000 de lei. Casa Boema este detinuta de omul de afaceri Simion Muresan (patronul Electrogrup), alaturi de Vargancsek Radu, Petru Bucsa si Bogdan Gheorghiu.

Bistro-ul Toulouse din Piata Unirii este detinut de trei dintre patronii Boema, respectiv Vargancsek Radu, Petru Bucsa si Bogdan Gheorghiu.

“Toulouse Café Brasserie inseamna un loc destinat tuturor celor care apreciaza atmosfera nepretentioasa a unei cafenele si arta culinara, mereu inventiva, a unei braserii. Fie ca iti doresti sa savurezi o cafea, un cocktail, ai o intalnire de afaceri sau vrei doar sa iei masa cu prietenii, te asteptam cu preparate din bucataria internationala si cu o selectie de vinuri extrem de bine aleasa, de pe toate continentele. Bucataria noastra iti ofera specialitati de la finger food la sandwichuri, salate sau feluri principale, supe si deserturi, pana la preparate gandite si reinventate aproape saptamanal in functie de sezonul anului”, se arata in descrierea de pe site.

Un alt bistro indragit in inima orasului este Nuka. Aici poti savura citronada, bundas kenyer, cremes ori supa de rosii cu galuste, intr-o atmosfera speciala, ce aduce aminte de casa bunicii. Patronul Calin Tiplea a dovedit o adaptabilitate extraordinara, atunci cand a fost dispus sa faca schimbarea necesara pentru a transforma fostul club Vertigo intr-un gastropub cochet, Wonderful Time.

„Din meniu am remarcat variantele de wonderful breakfast – mic dejun complet cum ar fi muffin de vanilie si cacao, cu crema englezeasca si crema de fistic, servite cu cafea sau lapte cald ori scrambled eggs cu fulgi de parmezan, bacon crocant si chivas, categoria supelor vine cu propuneri interesante precum supa crema de dovleac cu crutoane aromatizate, creveti trasi la tigaie cu usturoi, cognac si oregano proaspat ori supa crema de brocoli cu smantana dulce dar şi minestrone, iar dintre felurile prinicipale puteti comanda steak-uri de vita de Argentina in diferite variante; beef tartar; curcan cu sos de gorgonzola si baby spinach; iepure gatit incet la cuptor, servit cu cartofi gratinati; piept de rata cu fructe uscate, prune, fulgi de migdale si mar copt; costite de miel in crusta de ierburi aromatice, ou, faina si pesmet, cu piuré de cartofi şi multe altele”, scrie citybest.ro.

Mircea si Calin Tiplea sunt si patronii Muura Steakhouse, inaugurat in ianuarie 2015. “Veti gasi aici fripturi din Black Angus – muschi, antricot, vrabioara si T-Bone – , preparate la gratar cu carbune, in functie de preferinte (rare, medium etc.). Alaturi de acestea, am remarcat tartarul tot din vita Black Angus cu ou de prepelita, Worchester, Tabasco, capere si mustar Dijon, dar şi burgerii de 550 g., printre care unul de rata si burgerul casei  – muura burger – din carne de vita, cu salata iceberg, castraveti, ardei copt, cascaval, ou si bacon”, dupa cum explica cei de la citybest.ro.

Fiecare bistro este special in felul sau si a reusit sa se faca indragit pe segmentul sau de public. Un loc relaxat, unde sa servesti un pahar de bautura sau o masa delicioasa cu prietenii intr-un ambient placut poate fi oricare dintre locurile descrise. Luand in considerare succesul acestora in randul clujenilor nu trebuie sa ne surprinda daca pe viitor se vor deschide noi si noi localuri in oras cu un astfel de profil.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *