In vizor

Bistrița-Năsăud se promovează cu evenimente de Cartea Recordurilor. La Cluj, avem târguri de produse și speranțe de mai bine

Produs de Cluj este unul dintre puținele evenimente constante de promovare a județului de către instituțiile aflate în subordinea Consiliului Județean. În timp ce instituțiile publice din Cluj fac acțiuni  mărunte, Bistrița-Năsăud s-a mobilizat și a făcut un eveniment amplu, care face mai mult decât toate târgurile și prezențele în străinătate ale autorităților județene din Cluj.

La sfârșitul săptămânii trecute, Bistriţa-Năsăud a intrat în Cartea Recordurilor, prin stabilirea a două recorduri mondiale – „Cel mai mare număr de oameni care poartă simultan portul tradiţional românesc” şi „Cel mai mare dans popular românesc, realizat în sincron, de 9.506 oameni”. Această performanță extrem de vizibilă din toate punctele de vedere aduce în discuție felul în care se face promovarea județului Cluj și dacă se face. Ce fac instituțiile din Cluj, în speță instituțiile aflate în subordinea Consiliului Județean Cluj? 

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj dă cu stângul în dreptul și se bâlbâie când este întrebat ce fel de programe, campanii sau acțiuni are instituția pe care o conduce pentru promovarea județului. Preferă să vorbească despre investiții în drumuri, spitale și parcuri industriale pentru că acestea ar aduce bunăstarea clujenilor.

“Centrele de informare turistică, Produs de Cluj, Muzeul Etnografic, Muzeul de Artă și toate instituțiile din subordinea noastră promovează județul. Noi alocăm buget în fiecare an pentru asta și ei fac pe banii publici promovarea județului și a noastră a tuturor.
Pe mine mă preocupă în general bunăstarea locuitorilor din județul Cluj. Bunăstare pentru mine înseamnă în primul rând locuri de muncă mai bine plătite și investim foarte mult în parcurile industriale ca să atragem investitori și toți clujenii să aibă un loc de muncă. Mă interesează să investim în spitale, să dezvolt infrastructura și să ajut firmele clujene care să își găsească locații în amplasamentele noastre și să aducă locuri de muncă. Acesta este rolul unui Consiliu Județean”, spune Alin Tișe.

Produs de Cluj promovează mai degrabă branduri

Asociația Produs de Cluj funcționează din 2011 și promovează meșteșugurile și produsele locale. Este una dintre puținele strategii de promovare a tradițiilor și meșteșugurile locale, care se desfășoară constant și fără întrerupere, din anul 2011.

“Avem 10 târguri de bază pe an, la care se adaugă și Agraria. Mergem cu târgul în diferite localități, a început anul acesta la Deva, a urmat Alba-Iulia, Mediaș, va urma Gherla, Dej, Florești, Turda, Huedin. Baza este în județul nostru, dar se va merge și în Maramureș, la Baia-Mare.
Se vede ca și apreciere, când am fost în București și în străinătate, a crescut vizibilitatea Clujului. Au crescut și branduri sub acest Produs de Cluj: uleiuri presate la rece, carmangerie, meșteșugarii mici, care altfel nu și-ar permite altfel să meargă la târguri. Imaginea Clujului este foarte bună în presă, pe unde am organizat acțiunile Produs de Cluj. În străinătate am fost la Berlin”, afirmă Vakar Istvan, membru în comitetul director Asociația Produs de Cluj.

E nevoie de colaborare pentru acțiuni ample

Muzeul Etnografic organizează ce și cât poate pentru promovarea județului. Nu este însă de ajuns pentru un întreg județ. Chiar directorul instituției recunoaște că e nevoie de o colaborare între instituții pentru acțiuni mari, cum a fost cea din Bistrița.

“Una dintre formele de promovare pe care le-am folosit recent a fost organizarea Concursului Internațional de Arhitectură pentru Extinderea Parcului Etnografic. Acest concurs a fost conceput și ca o formă de promovare a Clujului și a patrimoniului. A fost un concurs cu participare internațională și cu juriu internațional. La nivel de Guiness Book nu am avut până acum inițiative. Noi avem colaborări cu Institutul Cultural Român din Veneția, Londra, Berlin (unde o să avem acum expoziție), am avut expoziție la Bratislava, de Ziua Iei, așteptăm acum să primim confirmare de la Institutul Cultural din Madrid.
Pentru evenimentele mari trebuie un cadru mai larg, decât o singură instituție, precum ar fi un muzeu. Dacă ne extindem la Hoia acolo vom putea face o gamă mult mai largă de acțiuni”, declară Tudor Sălăgean, directorul Muzeului Etnografic din Cluj-Napoca.

Centrele turistice stau închise

O altă metodă de promovare a județului ar fi centrele turistice, dar multe dintre acestea stau cu lacătul pe ele tocmai la sfârșit de săptămână, când turiștii vizitează mai des diferite locații. De exemplu, Centrul Turistic din Bonțida este închis în week-end, cu ușa încuiată și obloanele trase bine.
Mare parte din comunele din județ au centre de informare turistică, dar acțiuni concrete de promovare a județului nu derulează aproape niciunul din aceste centre.
În Cluj-Napoca, în incinta Muzeului Etnografic funcționează un astfel de centru, care oferă pliante și broșuri cu obiectivele turistice din județ.

Președintele Consiliului Județean nu știe despre recordul din Bistrița

Deși toată presa națională și locală a scris despre recordul din Bistrița, Alin Tișe nu a auzit despre acest eveniment. Alți șefi de instituții din subordinea forului județean spun că s-a încercat și la Cluj organizarea unui eveniment de mare amploare, dar nu s-a concretizat.

“Evenimentul din Bistrița a fost frumos, are deja tradiție, s-a organizat și anul trecut o ediție. S-a mai încercat și în alte județe să se organizeze evenimente de Guiness, dar nu s-a reușit. Pentru Guiness trebuie plătite niște taxe, care sunt mai greu de plătit de către instituțiile publice. Pentru asta, ar trebui găsiți sponosri. Noi ne-am gândit să organizăm un eveniment cu o mulțime de oameni, dar există niște limitări pentru că noi nu avem nicio formă prin care să plătim din banul public”, spune Tudor Sălăgean.

Deocamdată Clujul se rezumă la niște târguri organizate în Transilvania și la speranța că Muzeul Etnografic va reuși să organizeze acțiuni ample de promovare după modernizarea secției în aer liber. 

sursa foto: timponline.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *