Din oras

Bătaie între doi olandezi și agenții de pază de la Sora

Joi seara, în jurul orei 22.00, a avut loc un conflict între doi olandezi și agenții de pază ai unui casino din centrul comercial Sora. Unul dintre olandezi a fost rănit și a chemat Ambulanța. Acesta urmează să meargă la audieri la Poliție.

Totul a pornit de la faptul că cei doi olandezi, beți fiind, au început să facă scandal în local și au refuzat să se oprească în momentul în care angajații le-au spus să se oprească.

“Din verificările efectuate azi noapte de echipajul Secției 1 Poliție, care s-a deplasat la fața locului a reieșit faptul că victima și încă un cetățean olandez se aflau în casino și fiind sub influența băuturilor alcoolice au început să facă scandal, în sensul că vorbeau foarte tare și îi deranjau pe cei din jur. Angajații localului le-au atras atenția să înceteze, aceștia au refuzat, motiv pentru care angajata casino-ului a folosit butonul de panică și a apelat firma de securitate. Angajații firmei de securitate i-au scos afară pe cei doi olandezi și i-au condus în zona străzii Cotite, din spatele centrului comercial Sora. Acolo se pare că a avut loc un conflict între cei doi și angajații firmei de pază. Unul dintre olandezi a chemat Ambulanța, acuzând dureri. A fost transportat la UPU”, a declarat Traian Morar, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Cluj.

În cursul zilei de astăzi, olandezul rănit este așteptat la audieri.

“Colegii mei nu au mai găsit agenții de pază când au ajuns la fața locului. S-a luat legătura cu victima, urmează să vină la secție și să depună sesizare pentru loviri și alte violențe. Rămâne de văzut dacă va depune sau nu plângere”, a mai precizat Traian Morar.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *