Baștanul de la GHERLA, camătă de SUTĂ la SUTĂ. DGA-ul a pasat dosarul după ce a anchetat polițiști posibil implicați în ”PROVIDENTUL” lui CĂTINEAN

La 24 de ore de la materialul Ziar de Cluj despre BAȘTANUL de la Gherla, frățiorul viceprimăriței, Parchetul Judecătoriei Gherla confirmă arestarealui Adrian Cătinean și vine cu precizarea că acesta încasa comisioane de 100% pe sumele date cu camătă. Însă dosarul e mult mai interesant decât se arată în comunicat. Vrăbiuțele noastre ne-au spus că dosarul a fost început de Direcția Generală Anticorupție pentru că principalii anchetați erau niște polițiști din cadrul IPJ Cluj. Din cercetări a reieșit că Adrian Cătinean era cămătarul number one, dosarul a fost pasat juniorilor de la PT Gherla, care au și coordonat perchezițiile și și-au făcut treaba ca la carte. 

„În data de 26.06.2020 s-a efectuat o percheziţie la adresa numitului C.A.O., pentru identificarea de probe legate de săvârşirea infracţiunilor. La aceeaşi dată procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gherla a dispus reţinerea inculpatului C.A.O., pentru săvârşirea infracţiunii de camătă, pe o perioadă de 24 de ore. De asemenea, în cursul aceleiaşi zile, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Gherla a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Gherla privind arestarea preventivă a inculpatului C.A.O., pentru săvârşirea infracţiunii de camătă, prev. de art. 351 C.pen., pe o durată de 30 de zile.

În fapt, inculpatul C.A.O. ajutat de alte persoane, care au calitatea de suspect în dosar, în perioada 2017-2019, a împrumutat cu bani diferite persoane din Mun. Gherla , pentru care a solicitat dobândă de până la 100%.

Precizăm că luarea unei măsuri preventive faţă de o persoană nu poate aduce atingere prezumţiei de nevinovăţie, care guvernează procesul penal până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare”, arată cei de la IPJ Cluj. 

 

Suntem curioși dacă după 30 de zile răcoroase, Cătinean va începe să vorbească. Tribunalul Cluj judecă pe 8 iulie contestația la măsura preventivă dispusă pe numele acestuia. 

 

Vezi și: EXCLUSIV BAŞTANUL Cătinean, fratele viceprimăriţei de la Gherla, ARESTAT preventiv pentru ŞANTAJ, CĂMĂTĂRIE şi favorizarea făptuitorului

 

Susține Ziar de Cluj!

Timp de aproape 10 ani, ți-am oferit gratis articolele noastre. A venit timpul să devenim parteneri. Ziar de Cluj va implementa în curând abonamentul de 10 lei pe lună pentru toți cititorii. Pentru toți cititorii care ne respectă curajul și experiența.

 

Adauga comentariu