Bashar Molhem, consilier local, a fost în conducerea Spitalului de Boli Psihice Borșa, la dorința CJ Cluj. Mandatul i-a expirat, dar declarația de avere apare tot la spital

Unul din mulții membri ai Consiliului de Administrație al Spitalului de Boli Psihice Cronice Borșa este Bashar Molhem, consilier local și vicepreședinte PNL Cluj-Napoca. Este interesant faptul că a fost numit în CA ca reprezentant al Consiliului Județean, fără să fie remunerat. Cu toate că mandatul său a expirat, Bashar Molhem își depune în continuare declarația de avere și declarația de interese tot la spitalul din Borșa. Numele său apare printre ale celor care sunt membri în momentul de față.

Molhem M. Bashar (PNL) deține un teren de 236 mp și un apartament de 70 mp. Bashar deține aur în valoare de 5000 de euro, dar și diamante în valoare de 7000 de euro. La Banca Transilvania, consilierul are 7000 lei într-un cont. De asemenea, are de primit 120.000 de dolari, după ce l-a împrumutat pe ALASTAL AHMED cu această sumă. La capitolul credite, consilierul are de returnat 222.498 RON către de la Banca Transilvania, printr-un credit scandent în 2047. La capitolul venituri, Bashar a obținut 12.000 RON din indemnizația de consilier local, dar și 6884 RON din funcția de consilier juridic la Molhem Group SRL.

11 membri fac parte din Consiliul de Administrație al Spitalului de Boli Psihice Cronice Borșa, în timp ce toată echipa unității sanitare e formată din 6 persoane. Unul dintre membrii de seamă ai CA este consilierul județean Dorel Secară, nimeni altul decât soțul primăriței din Borșa, Mariana Secară. O altă consoartă a unui primar este Carmen Vancea, soția lui Ioachim Vancea, fostul primar al comunei Florești.

În timp ce spitalul are 11 membri în CA, Primăria din Borșa numără doar 8 consilieri locali. După cum precizam într-un alt material despre numărul mare de membri din CA, Aeroportul Internațional Avram Iancu a funcționat o perioadă lungă de timp cu doar 3 persoane în CA, numărul acestora fiind majorat recent la 5, la dorința lui Alin Tișe, președintele Consiliului Județean.

Citește și:

La Spitalul din Borșa, membrii din Consiliul de Administrație sunt MAI MULȚI decât medicii. Soțul primăriței din localitate, „uns” și el

sursa foto: facebook.com

Adauga comentariu