Editorial

Avem doi beneficiari ai Bugetului „României normale”: instituțiile de forță şi pensionarii. Pensionarii numai dacă supravieţuiesc muncii…

”România normală” pe care ne-a propus-o președintele Klaus Iohannis şi s-a „asumat” de către premierul Ludovic Orban este una a deplinei securităţi: s-a tăiat de la Sănătate, de la Educație și Cercetare și şi s-a dat la Tovarăşu’ Gradu’, Tovarăşa Tresă, Steluță şi Petliță. Tot lor nu li se taie „penzia” specială, că au demonstrat de ce sunt capabili la 89… Aşa că Serviciile, Poliția, Jandarmeria şi Armata să ne trăiască şi când ne-o fi mai rău, să ne fie ca acum! Şi Guvernul Mandolină ne cântă după ureche: cică să nu facem deficit, dar în loc să bage bani la investiţii, angajezi țara în spirala scumpirii provocate de credite şi dezechilibrele pe care le provoacă acestea, iar banii luaţi cu împrumut îi dă la instituțiile de forță și la votantul garantat. Avem din nou un buget pur electoral.

Iar când ai un un buget pur electoral – că, deh, urmează 4 ani fără nici un fel de deranj electiv -, buget construit în jurul creșterii cu 40% la capitolul pensii, este bine să te uiţi şi în visterie să vezi dacă ai cu ce onora vocalizele electorale. Aşa că nu este de mirare că se aruncă pe piaţă discuţii despre creşterea la 70 de ani a vârstei de pensionare. Are să vină prima pensie împreună cu ajutorul de înmormântare, dar măcar îşi vor putea îndeplini liberalii promisiunea de a nu mai exista cumul de pensii cu salarii în sinecurile de la stat.

„În momentul de faţă nu cred că România este pregătită pentru pensionare obligatorie la 70 de ani, însă cred că se impune o discuţie în spaţiul public ca dacă persoanele doresc să opteze pentru creşterea vârstei de pensionare, atunci să o facă, dar nu cred că vom ajunge în curând la o creştere obligatorie a vârstei de pensionare”, a afirmat miercuri, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, vicepremierul Raluca Ţurcan.

Şi iar constatăm că e bine în România pentru Tovarăşu’ Gradu’, Tovarăşa Tresă, Steluță şi Petliță… La ei şi la magistraţi pensia vine pe la 45 – 50 de ani şi este şi specială; cei mai mulţi contribuabili români muncesc vreo 4-5 luni să ajungă la minimum valorii lunare a unei astfel de pensii. Aşa că e normal să mai bage „populimea” încă 20 de ani în plus la „şaibă”, să aibă statul de unde să dea pensiile care din „opoziţie” se vedeau „nesimţite”, de la Putere sunt doar „speciale”.

Hilar este faptul că se angajează discuţii publice despre creşterea la 70 de ani a vârstei de pensionare în condiţiile în care în buget se face, din nou, subfinanţare la Sănătate. Menținerea în subfinanțare a serviciilor medicale și la livrarea/decontarea de medicamente încarcă nota de plată a sistemului pentru cei aflaţi dincolo de bariera speranței de viață sănătoasă şi îndelungată (care, oricum, este foarte scăzută în România). Şi cum nimic nu este gratuit, oricât de mult s-ar afirma minciuni populiste despre „gratuităţi”, nota de plată „se achită” în fiecare an prin creşterea deficitului la Contribuţia pentru Asigurări Sociale şi de Sănătate. Târâm după noi această ghiulea a deficitului la CASS. Care creşte şi tot creşte…

De altfel prețul blocat la medicamente, coroborat cu o taxă clawback halucinant de mare, este cadoul „liberal” pentru cei câțiva băieți deștepți din exportul paralel, care lasă România fără medicamente esențiale. Liberalii, de la contabilul peltic din sănătate, Eugen Nicolăescu, au avut numai interese obscure în acest domeniu. Tot felul de invenţii prin care banii se duc, chipurile, după pacient: „pacientul” liberal. Când guvernau alături de PSD în Uniunea Sărăcie Lucie, liberalii vroiau să desfiinţeze complet asigurările sociale de sănătate, acestea urmând a fi înlocuite cu o taxă de solidaritate şi cu asigurări private complementare. Când auzi cuvântul „privat” din gura ăstora care se joacă de-a liberalii prin România, trebuie neaparat să citeşti „băiat deştept” şi să te aştepţi să apară câte un „dinupatriciu” cu o schemă de furgăsire a vreunui bun al statului.

Şi, gata!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *