În august festivalierii petreceau în cămine, în octombrie studenții nu au unde să se spele

„Căminul XV Hașdeu, studenți cazați, băi nefinalizate, oficii nefinalizate, mult gunoi și multă mizerie!”, au reclamat studenții USAMV, informație confirmată în teren.

Căminul XV al Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca și-a întâmpinat studenții locatari, la începutul anului universitar, cu condiții demne de un penitenciar comunist, cu băi pe jumătate nefuncționale (doar cu toalete, fără dușuri instalate complet), cu oficii „semifinisate”, cu calorifere desfăcute pe hol, cu uși ce zac sprijinite de pereți, cu igrasie la geamuri și cu un mucegai mural de toată frumusețea!

Ziar de Cluj i-a întrebat pe reprezentanții USAMV când se vor termina lucrările la băile și oficiile din căminul XV, primind din partea Biroului de Imagine și Relații Publice următorul răspuns:

„Conducerea USAMV Cluj-Napoca informează că s-au efectuat lucrări de hidroizolații a căminului și de recondiționare a spațiilor sanitare.

Lucrările au fost începute din iulie, respectându-se planul de achiziții.

Momentan, constructorii efectuează ultimele finisaje, care vor fi gata până cel târziu la finalul acestei săptămâni.

Fiind o lucrare de amploare, s-a decalat puțin finalizarea ei, însă am preferat să fim operativi și să nu închidem căminele, pentru a putea caza studenții.”

Cu ce s-au ocupat în vară administratorii căminelor?

În vară, în loc să se ocupe de lucrările interioare din cămine, administratorii au oferit servicii hoteliere „de lux” pentru festivalieri.

„În CAMPUSUL UNTOLD, fanii vor avea posibilitatea să se cazeze în camere cu 2 sau cu 4 paturi în căminele Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) și ale Universității Tehnice (UTCN). Camerele de cămin vor avea pază pe tot parcursul șederii și recepție non-stop.

Opțiuni disponibile:

Camere Premium (Cămin USAMV ) - 2800 RON + taxe/ 4 nopți - baie proprie, 2 persoane în cameră

Camere Confort (Cămin UTCN) - 1800 RON + taxe/ 4 nopți - baie proprie, 4 persoane în cameră

Mai multe informații despre facilitățile fiecărei opțiuni de cazare găsiți pe http://untold.com/accommodation. După epuizarea locurilor de cazare, organizatorii vor suplimenta cu noi opțiuni”, putem citi pe unsitedemuzica.ro.

Așadar, timp de o săptămână, la începutul lunii august, unele dintre căminele USAMV au fost puse la dispoziția festivalierilor, cărora le-au fost asigurate, pe parcursul șederii, și servicii oferite, de obicei, doar în cadrul ansamblurilor rezidențiale de lux: pază și recepție non-stop.

Să fie, oare, și cazul căminului XV? Aceasta să fie explicație vomei de pe pereții unor camere sau a lucrărilor interioare de reabilitare a băilor și oficiilor, care nu au fost terminate în timp util, până la venirea studenților?

Dacă lucrările la acest cămin au început în luna iulie, iar în august trebuiau primiți festivalierii, se explică perfect de ce a fost întârziată finalizarea lucrărilor. Fiindcă a început târziu, după ce s-au decazat petrecăreții Untold.

Comunicare, comunicare, dar până la „Untold”!

USAMV are 4 cămine. Cum pe internet nu mai există informații referitoare la care dintre cele 4 cămine au fost puse la dispoziția festivalierilor, le-am adresat în 1 octombrie această întrebare reprezentanților universității, care imediat au adoptat o atitudine protocolară și ne-au rugat să revenim în următoarea zi, cu o cerere oficială, având în vedere că prima solicitare de informații a fost realizată în afara orelor lor de program, adică între 8-16.

Ni s-a transmis totuși, chiar și în afara orelor de program, să revenim în orele de program, când, „conform legislației în vigoare”, cererea noastră „va primi număr de înregistrare și răspuns în termenul prevăzut de lege”.

Vom primi, așadar, în termen de 30 de zile, răspunsul la întrebarea dacă în căminul XV au fost cazați anul acesta festivalierii Untold. Reprezentanții universității se gândesc probabil că, tergiversând răspunsul, subiectul va cădea în uitare. Dar, îi asigurăm că acest lucru nu se va întâmpla.

Le vom reaminti studenților cazați în căminul XV că la începutul anului universitar nu au putut, cel puțin o săptămână, să facă un banal duș. Dacă au fost cazați untoldiști în luna august, atunci și din acest motiv. Dacă nu, pur și simplu datorită proastei organizări a administratorilor căminelor USAMV care în vară s-au ocupat de festivalieri, în loc să se concentreze pe renovările urgente.

Adauga comentariu