Atenţie şoferi: Poliţia locală a început vânătoarea în cartiere

Încă din primele zile ale noului de an, poliţiştii locali par puşi pe fapte mari. Astfel, lesa care îi ţine legaţi de străzile din centrul oraşului a fost lăsată mai lungă, iar agenţii poliţiei locale au dat iama în cartierele Clujului. Aici, în timp ce primăria nu a fost capabilă să edifice în ultimii patru ani cel puţin un parking de cartier, mai mulţi şoferi, care în lipsa locurilor de parcare au fost nevoiţi să îşi lase maşinile peste noapte pe trotuare, au fost avertizaţi sau chiar amendaţi.  

Angajaţii Serviciului Poliţiei locale din cadrul Primăriei Cluj-Napoca au început anul în forţă. Pentru a da jos kilogramele în plus luate în timpul vacanţei de  Crăciun şi Revelion, agenţii poliţiei locale au  demarat începând cu 3 ianuarie, ample acţiuni în cartierele din municipiu ieşind la un tur de forţă pentru a sancţiona  şoferii care îşi parcehază maşinile pe trotuare. Astfel, sub pretextul că este perturbat traficul pietonal, pe mai multe străzi din carteirul Mărăşti, sute de  posesori de autoturisme care şi-au parcat maşinile pe trotuare au primit avertismente  sau chiar au fost amendaţi.

Cei mai norocoşi dintre "contravenienţi" s-au trezit în parbriz cu bileţele pe care era tipărit un text care îi avertiza că în cazul în care vor continua să parcheze pe trotuar vor fi sancţionaţi.

"Stimate conducător auto! Prin prezenta vă somăm ca în cel mai scurt timp să eliberaţi domeniul public deoarece perturbaţi traficul pietonal. În caz contrar, vom fi nevoiţi să luăm măsurile legale în vigoare.Vă mulţumim pentru înţelegere", se regăseşte pe bileţelele de avertizare ale poliţiei locale.

Ciudat este faptul că majoritatea dintre cei somaţi sau chia amendaţi de către  agenţii poliţiei locale în data de 3 ianuarie îşi parchează autoturismele în acelaşi loc de ani buni de zile, fără ca cineva să îi sancţioneze până acum. Administraţia locală nu înţelege că inainte de a sancţiona astfel de cazuri trebuie să ofere alternative, adică să construiască parkinguri în cartiere. Probabil că acţiunea de la începutul acestui an este doar una de a da ocazia noilor angajaţi ai poliţiei locale să se obişnuiască cu întocmirea proceselor verbale iar celor cu vechime, un bun prilej de a face mişcare pe străzile din cartierele oraşului unde, conducerea primăriei se plimbă doar în timpul campaniilor electorale. 

 

Comentarii

Radu Moldovan

08.01.2017 13:32

Oameni parcheaza ilegal! Trebuia facut acest lucru cu mult timp inainte! Nu ai loc de parcare? Vinde masina! Vezi Olanda!

Muresan alin

12.01.2017 10:44

buna ziua ,. Greșit că deranjam pietoni . Pietoni sunt in centru ,Bani la buget nu sunt

Adauga comentariu