Apahida suspendă abonamentele pensionarilor, elevilor și studenților. La Cluj-Napoca, această măsură se lasă așteptată

Cei mai vulnerabili în fața coronavirusului sunt vârstnicii, cele mai multe decese cauzate de acest virus survenind la persoane de peste 65 de ani.  Cu toate acestea, ei par cei mai puțin interesați să respecte recomandările autorităților de a nu ieși din casă. Pentru a descuraja deplasările, primarul comunei Apahida a decis să suspende abonamentele decontate de primărie pentru pensionari, elevi și studenți.

”Primăria comunei Apahida are în vedere suspendarea abonamentelor pe mijloacele de transport, linii metropolitane, pentru pensionari, elevi și studenți, până la ieșirea din situația crizei generată de COVID-19. Avem în vedere atât protejarea stării de sănătate a populației la care am făcut referire mai sus și prin reducerea deplasărilor pe mijloacele de transport în comun, cât și asigurarea mijloacelor financiare pentru aplicarea ordonanței militare nr.2 din 21.03.2020”, este mesajul transmis de primarul comunei Apahida.

Boc ar trebui să vină cu astfel de măsuri suplimentare pentru a preteja cetățenii, însă la Cluj toate măsurile se aplică mai nou cu întârziere. Clujul nu mai este deschizător de drumuri când vorbim de măsuri împotriva răspândirii coronavirusului. La Cluj, Boc nu a pus dezinfectanți în autobuze, deși alte orașe au luat aceste măsuri foarte repede. De asemenea, străzile au început să fie spălate cu dezinfectanți la multe zile după ce alte orașe deja au aplicat această măsură. Probabil lui Boc îi e frică să ia măsuri prea dure ca să nu piardă capital electoral, și se știe că pensionarii clujeni sunt cei mai fideli votanți ai lui. 

 

 

Adauga comentariu