După 30 de ani în care şi-au bătut joc în fel şi chip de “cetăţeanul fiscal” român, inventând tot felul de biruri pentru acesta şi, în contrapartidă, exonerări de la biruri, plus facilităţi salariale pentru ai lor, “specialiştii” acestor guvernări vin să ne tragă tot pe noi de urechi că e vistieria goală: “uite ce ne-aţi obligat să facem”!
Din naftalina guvernului Cioloş a fost scos la aerisit Gabriel Biriş să ne zică mass mediatic că să ne fie ruşine că sunt pensii speciale, că sunt scutiri de impozite în IT şi Construcţii, că nu contribuim cu toţii la sistemul de sănătate (să alimentăm nosocomialele din spitale), că angajaţii statului au spor de “condiţii vătămătoare” de 15% la locul de muncă din cauză că stau cu antena de-asupra capului, că s-a făcut praf baza de impozitare şamd. Nu este nici primul și nici ultimul gurist care mimează mediul de afaceri și democrația până se trezește cu sacii pe statul de plată al Statului.
Ne-a arătat şi ministrul liberal al Muncii, madam Violeta Alexandru, că versurile melodiei cu care ne fredonează tot timpul buzunarele “statul” sunt nemuritoare: „Românii e hoți și puturoși, nu vrea să-și declară veniturili, vrea să fură de la drăguțul și neprețuitul de stat”. Că, deh, are și el, “statul”, obligațiile sale față de clientela sa. Și-atunci de ce să nu lovească la buzunarele propriilor săi cetățeni, pe care-i suspectează din start că ar fi borfași?
Problema “birişuţilor” statului este că vistieria rămâne goală după fiecare fiestă pe bani publici – şi, de 30 de ani, numai într-un chef o ţin guvernanţii. Şi-atunci inventează metode de “scos la lumină” amărăşteni care au datorii de la 1 leu la maximum 100, uitând de amicii lor de hoţii care au datorii de zeci şi sute de milioane de euro.
Problema majoră a statului român este că nu are are politici concrete de ocupare a forței de muncă; că nu are politici fiscale corecte față de propriii cetățeni, pe care-i tratează ca pe borfași din start după ce-i buzunăreşte prin supra-accizări, taxe și impozite tembele.
Ajungem la veșnica noastră problemă cu funcționarii acestui “stat” care inventează, scriu legi și norme ale acestora și le aplică fără să gândească nici o clipă că ar trebui să slujească în primul rând românilor contribuabili și abia apoi “organizației” din care fac ei parte – cea numită generic Stat, cel pe care contribuabilii îl susțin pentru a face servicii publice și atât. Ambiguitățile din legi și încâlcelile din norme sunt făcute cu intenție, de așa manieră încât să lase celor care vin în control “loc de întors”, de interpretare după cum se face comanda politică de la vârful sistemului.
Așa am ajuns și am rămas la îndemâna unor “zbirişi” care se cred deștepți și îndreptățiți să se creadă ca atare numai că stau la un birou în care li se zice “șeful” sau “șefa”. Şi nimeni nu-i trimite să cânte la altă masă. Una la care să nu mai plătim tot noi consumația.
De ce să plătim noi ceea ce nu plătește Statul prin companiile sale? Că (şi citez din documentele Consiliului Naţional Fiscal): “cea mai mare parte a arieratelor companiilor de stat sunt către bugetul general consolidat (42% din total arierate), și în special către bugetul de asigurări sociale, spre deosebire de companiile private care au arierate în cea mai mare parte către furnizori (50% din total arierate). (…) În general, întreprinderile de stat nu îşi plătesc la timp datoriile către bugetul general consolidat (în special faţă de bugetele de asigurări sociale) şi faţă de alte companii de stat”.
În decembrie 2018, companiile de stat aveau datorii de 14 miliarde de lei la buget. Iar Fiscul declara, în 2019, că nu poate recupera decât 3% din aceste datorii. În septembrie 2019, doar primele zece companii de stat erau în evidenţa Fiscului cu 13,1 miliarde de lei! Băi … PESTE TREISPREZECE MILIARDE DE LEI!
Deci, aviz tuturor “specialiştilor” fiscali, problemele financiare ale bugetului statului sunt în legătură cu companiile de stat și în nici un caz cu “românii e leneşi şi nu vrea să muncească”.
Şi, gata!