In vizor

Alo, Primăria, v-am întrebat și anul trecut, dar nu am primit nici un răspuns: Câți bani dă Untold SRL că i se va pune la dispoziție jumătate din Parcul Central?

Noi știm că comunicatorii municipalității sunt obraz gros, chipul și asemănarea obrazului lui Emil Boc, de aceea nici nu am primit încă o informare publică cu privire la încasările municipalității (ale MUNICIPALITĂȚII, nu ale birtașilor) după Untold-ul de anul trecut. Ce am câștigat noi, clujenii, altceva decât sucuri, bere, haleală și chirii mai scumpe – că Cluj-Napoca este cel mai scump oraș din România? Deci? Pe când obrazul să ne spuneți nouă, că vedem că procurorii dorm în păpușoi, despre ce am câștigat că ați pus Clujul preș la picioarele unui individ despre care începem să bănuim că este noul “Hexy Pharma” al „entertreimentălui” care face bani pentru te miri ce securist de bine?

C-așa-i la noi în România: “serviciile” muncesc.

Deci, Ziar de Cluj încă încercă să găsească un răspuns la următoarea problemă:

Dacă avem așa: acum doi ani primăria a fost parteneră la Untold, făcut chipurile sub patronajul unei fundații (asociație non-profit), dar cu “brand”-ul pus tâlhărește pe numele unei persoane private care ulterior s-a “asociat” cu fiul unui multi-milionar, făcând un SRL care a avut tupeul, anul trecut, să ceară bani publici pentru această afacere privată; nu au primit, deși Ștefania Fereencz a insistat în mod ce nouă ni se pare suspect, având în vedere “lobby”-ul practicat la prima ediție a Untold pentru ca băieții să-și primească banii întocmai și la timp fix în prag de Sărbătoare. Nu au primit – și e bine că s-a întâplat așa că ne trezeam într-o situație similară cu cea a CJ Cluj care a finanțat ilegal Electric Castle. Cu toate acestea rămâne dilema: anul trecut și anul acesta evenimentul denumit Untold este 100% privat – cât plătește Untold SRL pentru închirierea Parcului Central? – că, deocamdată, vedem că se face, din nou, cadou acest bun al clujenilor pentru acest eveniment 100% privat. De asemenea, cât îi costă pe cei de la Untold SRL faptul că se închid artere de circulație (exact ca și anul trecut) în numele evenimentului lor? Căci pe contribuabilul clujean îl costă timp și nervi faptul că s-a închis și se închide circulația rutieră pe artere importante al Clujului NaBoc. De asemenea, suntem curioși cum s-a putut face derogarea schimbării destinației Parcului Central, reamenajat pe fonduri europene? Că Legea, pe care municipalitatea oricum nu o respectă când este vorba despre respectarea Ordinii și Liniștii publice, ne spune că nu se poate schimba destinația unui obiectiv făcut cu fonduri europene după cum vor mușchii autorităților locale. De aceea Neveresea – altă discotecă în aer liber de-a lui Buta, nu s-a putut ține în locația inițială: o plajă refăcută din fonduri europene. Cum de administrația locală din Constanța știe să respecte Legea, dar cea din Cluj-Napoca se, cu boltă, pe ea? A, la Constanța, pe Mazăre l-au săltat procurorii?! Și de atunci se suflă și în iaurt…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *