Alin Tișe nu e în stare să modernizeze Aeroportul Internațional Cluj, dar visează la un alt aeroport, doar ca să se răzbune pe Ciceo

„Dacă nu-i poţi învinge, alătură-te lor”, spune un vechi proberb chinez. Sau o fi indian. Cert e că Alin Tișe nu joacă după aceste reguli și reinventează din mers strategii. 

Astfel, dacă nu-l poate învinge pe David Ciceo, directorul Aeroportului Internațional Cluj, Alin Tișe s-a gândit să-și facă aeroportul lui. Asemeni unui copil răzgâiat care își ia jucăriile și pleacă din parc, Tișe plănuiește să construiască un aeroport, undeva într-o comună din județul Cluj. Cine știe, poate va face câte un aeroport în fiecare comună din Cluj. Limita e cerul atunci când Tișe își propune ceva. 

Răzbunarea pe Ciceo îl duce pe Tișe cu planurile undeva lângă Mociu, Jucu sau Luna (lângă aeroportul militar). Informația a fost dezvăluită de media9.ro, publicație care susține că viitorul aeroport ar urma să preia „complet sau doar în parte activitatea actualului aeroport. Este concluzia unei dezbateri privind transportul organizată cu ocazia strângerii de opinii și informații pentru Planul de Amenajare a Teritoriului Județean (PATJ), la care au luat parte reprezentanți ai aparatului de specialitate din Consiliul Județean, reprezentanți ai Băncii Mondiale, ai Agenției de Dezvoltare Regională, ai Centrului Cultural Clujean, multe alte persoane din instituții de stat sau oameni simpli, dornici să se implice”.

Așadar, Tișe și-a făcut echipa lui de „experți” și pune țara la cale în speranța că, în sfârșit la scăpa de David Ciceo, eternul ghimpe în coasta sa. Tișe s-ar lega de faptul că actualul aeroport e neîncăpător și, mai mult, deranjează cetățenii orașului. În acest sens, Consiliul Județean va pregăti un nou Plan de Amenajare a Teritoriului Județean cu sprijinul Băncii Mondiale. Precedentul plan de amenajare a teritoriului funcționează din 1998.

Rămâne de văzut de unde va scoate Consiliul Județean (fie și cu ajutorul Băncii Mondiale) fonduri pentru a construi un aeroport de 5 stele (așa cum se laudă) lângă Cluj-Napoca, în condițiile în care Consiliul Județean nu a fost în stare nici măcar să modernizeze cum trebuie actualul Aeroport. Se pare că planurile science fiction a la Emil Boc (gen metrou) sunt molipsitoare în PNL Cluj. 


Adauga comentariu