Alexandru Lupu, artistul ce pune Clujul pe harta bijuteriei contemporane

Alexandru Lupu e un artist complet - sculptor, bijutier, grafician, pictor, un profesionist consacrat, cu lucrări expuse în țară și în străinătate, un mentor pentru cei care doresc să învețe meșteșugul și arta bijuteriei contemporane. A înființat la Cluj cea de-a doua școală de bijuterie contemporană din România, iar lucrările sale de sculptură sunt simboluri ale unor prestigioase instituții de învățământ universitar și preuniversitar din oraș.

Chemarea artistică a simțit-o de mic. Ajuns la etapa de maturitate a creației, artistul plastic clujean are un singur regret major în ceea ce privește orașul în care a trăit o viață întreagă: lipsa spațiilor expoziționale, un element sine qua non pentru o urbe ce se dorește eminamente un spațiu universitar și cultural.


De la 9 ani a început să creeze „bijuterii” din recipientele de aluminiu de la pasta de dinți

Alexandru Lupu s-a născut în Rusia. Părinții s-au cunoscut la Sankt Petersburg, unde tatăl său era student. Pe când Alexandru avea 6 luni, familia Lupu a venit în Cluj, unde a și rămas. Mama lucra la Filologie, iar tatăl în cadrul armatei, și fiul, care nu prea învăța la școală, era certat toată ziua de tatăl său, pentru că îi fura lamele de ras, pe care le folosea pentru a ciopli în cretă. Mama s-a plâns unei studente de la Filologie, care era căsătorită cu un sculptor, Ion Rusu, care, intuind talentul lui Alexandru, l-a chemat la el, pentru a-l iniția în tainele artei, la Casa Pionierilor. Astfel a început, din clasele primare, drumul artistic al lui Alexandru Lupu.

Pe urmă, a mai luat legătura și cu un arhitect, a cărui soție era tot studentă la Filologie, care l-a încurajat să continue pe calea pe care pornise. De la el a văzut pentru prima dată cum se fac bijuteriile:

„Aveam vreo 9 ani și am început să fac și eu. Sigur că nu îi puteai spune bijuterie, ci gablonțerie, din tot felul de table din-astea de la paste de dinți consumate, Super Cristal era atunci. Aveau o folie de zinc, care se modela foarte ușor, și așa am început.

Copilărind în Filologie, la biblioteca Filologiei de pe Horea, aveam acces la foarte multe albume, și cam toată ziua eram acolo; aveau multe albume frumoase, care au contribuit la dezvoltarea mea.”

Hotărât să îmbrățișeze cariera de artist, a dat admitere de cinci ori, până a intrat la Institutul de Arte Plastice

Inițial, părinții nu l-au lăsat pe Alexandru să meargă la școală la Arte Plastice și în gimnaziu a urmat o școală cu profil sportiv, unde făcea și gimnastică și handbal. Din clasa a noua a dat admitere la Liceul de Arte Plastice, pentru că avea deja 14 ani și un cuvânt de spus în ceea ce privește orientarea sa profesională, iar părinții au fost de această dată îngăduitori:

„De atunci au fost îngăduitori toată viața cu cariera mea, drept pentru care le mulțumesc, pentru că mi-au fost de un mare ajutor, lăsându-mă să fac ce vreau.”

După terminarea liceului a dat de cinci ori admitere la Institutul de Arte Plastice, iar în cele din urmă perseverența sa a dat roade și a intrat la secția de sculptură. Pe atunci, existau doar 3 institute în țară care aveau profilul de sculptură, la Cluj, Iași și București, și fiecare avea doar 7 locuri disponibile pentru admitere.

Pentru licență, Alexandru Lupu a realizat, printre altele, și reliefurile din holul Casei de Cultură a Studenților, care există și acum, și o serie de bijuterii din sticlă și cupru, pentru că pe vremea aceea artiștii nu aveau voie să lucreze cu metalele prețioase, care erau monopol de stat.

A fost unul dintre cei 6 sculptori care au realizat machetele pentru Casa Poporului

La un an după terminarea facultății, Alexandru Lupu s-a prezentat la repartiție la București, unde a lucrat la Casa Poporului, la machete:

„Eram 6 sculptori din țară, de la Institutele din Cluj, București și Iași, și, sub directa îndrumare a Ancăi Petrescu, făceam machetele pe care cam 130 de arhitecți le desenau.

Faptul că am lucrat la Casa Republicii a fost, cum se zice, «rău cu rău, dar mai rău fără rău». Acolo am putut să beneficiez de niște materiale, la care altfel nu aș fi avut acces. Pentru un proaspăt absolvent, faptul că am avut la discreție materiale de tot felul și am fost pus în situația de a face repede niște machete la scară, a fost un lucru benefic. De fapt, eu prin definiție sunt un tip extrem de optimist și în orice găsesc și partea bună a lucrurilor.”

Alexandru Lupu a lucrat câțiva ani la București, după care, având familie la Cluj (avea deja două fetițe), a cerut o detașare, revenind în județ, la cariera Viștea.

Profesor de sculptură-ceramică la Palatul Copiilor Cluj

După Revoluție artistul a intrat în învățământ, preluând atelierul fostului său profesor, de la Casa Pionierilor, devenită Palatul Copiilor, unde și în prezent se ocupă de educația tinerilor, la secția de sculptură-ceramică:

„Sunt foarte mulți copii talentați, am avut foarte mulți copii pe care i-am încurajat să meargă la Institutul de Arte Plastice, foarte mulți dintre ei au ajuns artiști consacrați. O fostă elevă acum îmi e colegă la pictură, la Palatul Copiilor. În toată această perioadă am făcut 11 tabere internaționale de sculptură pentru copii și tineret, la Băișoara și la Caps, Valea Ierii.”

De la meșteșugul romilor din Oser la a doua școală de bijuterie contemporană din România

Bijuterie a făcut încă din liceu, învățând singur, dar și de la romii din Oser:

„Foarte mult am învățat și de la romi, urmărindu-i în Oser cum lucrează. Deja mă împrietenisem cu ei și eram foarte atent cum lucrează și de la ei am învățat multe. Sigur că metodele de lucru care există acum și sculele s-au dezvoltat, tehnologia e alta, dar, pentru început, a fost o școală bună.”

Bijuteria a fost o preocupare constantă pentru artistul ce iubește Renașterea pentru modul în care renascentiștii înțelegeau arta, printr-o abordare holistică a mai multor domenii estetice:

„Artiștii de pe vremea Renașterii făceau și sculptură și arhitectură, orfevrărie, pictură, grafică, deci erau multi-calificați și, iubind stilul acesta, așa mă comport și eu: fac și grafică, și pictură, și sculptură mică, și sculptură monumentală, și bijuterie.”

Cu toate acestea, în ultimii ani, Alexandru Lupu a făcut mai mult bijuterie:

„Am lucrat mai mult pe bijuterie contemporană, m-a atras foarte mult acest nou val care vine din Europa de Vest și care are o tradiție, după părerea mea, maximum de 50 de ani, și care, și în România, de vreo 10 ani a prins contur; deja sunt destul de mulți adepți ai acestui gen de bijuterie contemporană.

Ca atare, acum doi ani am înființat școala de bijuterie contemporană, fiind a doua școală de bijuterie contemporană din România.”

Bijuteria contemporană exclude producția în serie, nu e una industrială, și merge pe zona unicatului, a bijuteriei de autor, a creației ce poartă semnătura artistului:

„Fiecare piesă este unicat, este nouă, chiar dacă artistul folosește metode tradiționale, multe dintre ele pe cale de dispariție. Bijuteria contemporană se impune prin stilul ei personal, dând o notă originală, atât artistului, cât și purtătorului, care se poate regăsi în ea. Se folosesc toate materialele care există, dar în general argint și pietre prețioase.

În 13 august, la ora 20, voi lansa o nouă colecție, care se va numi «Introspecție», la Chic Bijoux Gallery, pe Matei Corvin, numărul 2.”

Sculpturile sale sunt simboluri ale unor instituții prestigioase de învățământ

Începând din anul terminării facultății, Alexandru Lupu a participat la unele dintre cele mai importante simpozioane de sculptură din România, și, după 1989, și la tabere internaționale, în Franța, Danemarca și Finlanda:

„Am executat sculpturi monumentale în cadrul simpozioanelor, dar au existat și comenzi sociale la Cluj, începând cu bustul lui Avram Iancu de la Liceul Avram Iancu, bustul lui Emil Racoviță, Rebreanu, de la liceele omonime, Ion Chiricuță, de la Institutul Oncologic, Iuliu Hațieganu, la Institutul de Agronomie, un relief Emil Racoviță în Aula Institutului de Speologie din Cluj, Monumentul Eroilor din 1989 și Sfânta Treime, în Dej.”

Avem la Cluj două uniuni de creație, care nu au nicio galerie

Pe lângă bijuterie și sculptură, Alexandru Lupu mai practică și pictura. Artistul  constată, cu regret, faptul că unui oraș, cu veleități culturale, precum Clujul, îi lipsesc tocmai galeriile de artă:

„Lucrările de artă se vindeau în galeriile Fondului Plastic din Cluj, dar, din păcate, ele nu mai există de o bună bucată de vreme. Avem două uniuni de creație, Filiala Artiștilor Plastici din România, Cluj, și Filiala Cluj-Bistrița, care nu au nicio galerie în care să își expună lucrările. Pe vremea lui Ceaușescu existau 5 galerii în Cluj, dar ele au fost revendicate. 

Înainte de Revoluție, fiecare județ avea cel puțin o galerie. Acum, treptat, dispar și cele din București, sunt tot mai puține. Asta e o mare problemă, care ar trebui să dea de gândit edililor noștri – totuși, Clujul se crede un oraș cultural, sau nouă ne place să credem că e un oraș cultural.”

„Muncesc 10 ore pe zi, deci să nu creadă cineva că viața de artist e una foarte ușoară”

În familia Lupu, arta a fost un fenomen contagios, preluat și de cele două fete ale artistului, ce au terminat Universitatea de Artă și Design.  Una dintre ele este profesoară de design la Liceul de Arte Plastice, iar cealaltă a terminat grafică și lucrează ca freelancer. Amândouă sunt și asistentele tatălui la Școala de Bijuterie Contemporană, făcând și bijuterie.

Năzuințele artistului, în ceea ce privește viitorul, sunt simple:  își dorește sănătate și cât mai multă putere de muncă:

„Muncesc 10 ore pe zi, deci să nu creadă cineva că viața de artist e una foarte ușoară! Dar e cea mai frumoasă, vorba tatălui meu, care de mic îmi spunea, și de abia acum am înțeles ce a vrut să zică: «În viață, dacă ai noroc să faci ce-ți place, nu muncești niciodată!»

Artiștii, și toți cei care lucrează în domeniu, mai ales în ziua de astăzi, când trăim zile atât de dure și de grele, merită apreciați și lăudați pentru ceea ce fac și cred cu tărie că fiecare dintre noi avem un loc al nostru, sub cerul acesta mare! E loc pentru toată lumea și cred că ar fi frumos să fim prieteni, să comunicăm mai mult decât pe Facebook, dar e complicat, pentru că nu mai există expoziții de grup, sau mai sunt, însă foarte puține. Și, din ce în ce mai puțin există interesul pentru cultură - din păcate, pentru că eu cred că cultura definește trăsăturile unei nații.”

Comentarii

mihadas teohar

08.08.2015 17:00

Am fost, sunt si voi fi mereu mandru ca am fost coleg cu SAȘA și că impreună am reușit să proiectăm în nemurire numele unui mare erou național AVRAM IANCU (liceul și bustul ce-l veghează).O viață așa cum o dorești prietene. 

Alexandru Lupu

09.08.2015 07:12

Mulțumesc mult Teo! Sa auzim numai de bine!

Adauga comentariu