De cartier

AICI va construi Alin Tișe Spitalul Monobloc. BORHANCI: imagini dintr-un cartier uitat FOTO&VIDEO

Desigur, sunt imagini mai terifiante de-atât: decât un amărât de tobogan din plastic ieftin, improvizat aiurea între blocurile ridicate haotic în BORHANCI. Și totuși, acesta este singurul loc de joacă pe care l-am găsit în cartierul uitat. Dacă putem discuta despre un suprarealism al construcțiilor din perioada sovietică, atunci trebuie să recunoaștem și haosul imobiliar ce se dezvoltă, contrar oricăror rațiuni umane, dar și urbane, în Orașul Comoară.

Aici, în cartierul Borhanci, pot fi urmărite efectele unei dezvoltări urbane fără căpătâi, dar cu acte în regulă. Evident, în administrația Boc figurează și un Departament de Urbanism, unde trudesc zi-lumină arhitecții Clujului. Ei bine, prin munca neștiută a acestor slujbași, clujenii se pot mândri cu un oraș aflat în plină dezvoltare urbană: extinderea orașului este inevitabilă. Doar că aceste cartiere mărginașe ale orașului, înainte de fi devenit un model de bune practici, un model al unei strategii de dezvoltare imobiliară, au ajuns ale nimănui. Iată de ce – după cum puteți constata în imaginile alăturate – ne permitem să spunem că BORHANCI a ajuns un cartier uitat de politicieni. Uitat de Primăria Cluj-Napoca. 

Și totuși, în zona acestei artere intens circulate, unde traficul este sufocat, președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Păunel Tișe, anunța că va construi viitorul Spital Monobloc. 

(Despre Spitalul Monobloc nu vă spunem mai multe, decât faptul că povestea acestei construcții este foarte asemănătoare cu cea a Spitalului Regional de Urgență Cluj: un subiect potrivit pentru perioadele de campanie electorală. Și cam atât).

În rest, în cartierul uitat vă puteți încumeta să mergeți doar pe un singur sens de mers: trotuarul îngust urmărește o singură direcție. Cealaltă parte a arterei Borhanciului este impracticabilă pentru pietoni. 

Sport extrem, ziua-n amiaza mare: să-ți faci drum prin Borhanci.

Iată probabil de ce nici politicienii locali nu se prea înghesuie pe aici. 

Aceștia se mulțumesc să semneze hârtii, din birourile spațioase, pentru noi ansambluri imobiliare în această zonă: blocuri. Și atât.

Fără urme de locuri de joacă, fără grădinițe sau alte utilități necesare. Altfel spus, treptat, a luat ființă un cartier-dormitor al Clujului.  

Despre cât interes există pentru această zonă vă puteți da seama din aceste imagini. 

Sau dacă obișnuiți să adormiți visând frumos, atunci nu trebuie să dați click pe acest articol. Îl puteți asculta pe Emil Boc și Alin Tișe, pe ecoul-lui-emil-boc Dan Tarcea, trotinetistul, atunci când își expun planurile de viitor la radiourile locale, din spatele unor microfoane prietenoase, fără a fi contraziși…

Aici nimeni nu a văzut urma unei mașini de gunoi, iar în ceea ce privește colectarea selectivă a deșeurilor, nici atât.

 

Însă nu doar absența trotuarului ori a posibilităților de acces reprezintă o problemă: fie că sunteți pe Calea Borhanciului, fie că intrați pe una dintre străduțele lăturalnice de aici, veți găsi doar bălării, iarbă crescută în neștire și multe blocuri. Drumul este, evident, neasfaltat. 

Așa arată viitorul, într-un cartier aflat în plină dezvoltare. Un fel de Edgar Quinet, dar în alt capăt al orașului.

Aici, cocoțat printre blocuri și bălării, am găsit singurul loc de joacă pentru copii. Altfel, doar blocuri-dormitoare.

În urmă cu ceva ani, primarul Emil Boc promitea realizarea unui cartier de case pentru tineri în Borhanci, dar proiectul a fost compromis.

“Suntem cu butonul pe masă să apăsăm declanşarea construcţiei cartierului de locuinţe din Borhanci. Dar la fel ca şi cei care mai au proiecte de investiţii în Borhanci, aşteptăm lărgirea străzii pentru că pe studiul de trafic fără acest lucru nu se poate aproba proiectul. Adică, am făcut solicitare la Guvern de a prelua o suprafaţă de teren care să ne permită lărgirea la patru benzi a străzii Borhanci”, declara recent Emil Boc.

În continuare, extinderea străzii Borhanci este în lucru, în linie dreaptă, în analiză, oricum, dar din păcate, situația rămâne neschimbată.

Dotări, utilități… nu aveți decât să mai așteptați câțiva ani, timp în care municipalitatea clujeană își va măsura mușchii cu Guvernul României. 

Undeva pe aici, printre străzile neafaltate și printre altă bălării, Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, intenționează să ridice un faimos Spital Pediatric Monobloc. Acum, arhitecții spun că în zonă există risc mare de alunecări de teren.

„Sunt 7 hectare de teren, pe care Primăria la va ceda fără nicio problemă Consiliului Județean. În prezent se lucrează la HCL pentru transfer de proprietate, se lucrează în paralel la PUZ-uri, după care vom demara studiul de fezabilitate. Vrem să îl construim în maxim 2 ani, așa cum am construit și stadionul”, declara Tișe în februarie 2019.

”Toate zonele de extensie, fie că vorbim de Fânațelor, Borhanci sau Soporului intră într-un proiect finalizat prin luarea unui credit deoarece vorbim de sume mari de bani pentru aceste investiții. Până la acel moment trebuie realizate expropierile pentru a moderniza aceste străzi”, a declarat, în 17 martie 2017, primarul Emil Boc.

Așteptăm PUZ-ul ăl mare.

După ce Emil Boc a tot lăăăărrgggiiitttt calea Borhanci, iar Alin Tișe a ridicat și un Spital Pediatric Monobloc aici, căci după cum se știe: Clujul este primul la toate, ultima dumă vine din partea lui Sorin Moldovan, cel care a realizat un proiect de lege prin care solicită Guvernului să dea în administrarea Primăriei o parcelă de teren pe care să construiască un sens giratoriu și să extindă strada Borhanci.

Mai așteptăm câțiva ani…

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *