Agresorul fotbalistului Ricardo Cadu, trimis în judecată pentru evaziune fiscală

Fostul șofer al U Cluj, Gabriel Gheorghe Tripon, este trimis în judecată pentru evaziune fiscală. Bărbatul s-a remarcat în 2012 când l-a atacat pe fotbalistul Ricardo Cadu, în timpul unui meci de fotbal. 

Procurorii clujeni au descoperit că Tripon s-a ocupat de o firmă de taximetre din Cluj-Napoca, prin intermediul căreia a făcut puțină evaziune fiscală. Astfel, luni, 25 mai, anchetatorii au dispus trimiterea în judecată a lui Tripon pentru săvârșirea unor infracțiuni economice. Prin acțiunile sale, Tripon ar fi prejudiciar Statul Român cu 22.400 de lei. 

 

L-a atacat pe Ricardo Cadu

În 8 mai 2012, pe Cluj Arena se juca partida dintre FC Universitatea Cluj și CFR Cluj. În urma unei faze sportive neregulamentare s-a dictat o lovitură de pedeapsă care a fost transformată de jucătorul cu numărul 20 al echipei, Ricardo Cadu. Imediat după ce a marcat, Cadu a mers să își manifeste bucuria unde în altă parte decât în fața tribunei unde se aflau suporterii echipei adverse. În acel moment, un jucător al U Cluj, Mircea Bornescu, s-a îndreptat către Cadu și l-a îmbrâncit cu oarecare violență, iar Cadu a căzut pe pista de atletism. Odată scânteia aprinsă, jucătorii celor două echipe s-a adunat buluc în jurul lor, într-o învălmășeală generală, fapt care a dus la eliminarea celor doi jucători pentru abateri cu caracter nesportiv și la întreruperea meciului.

Pe 9 mai 2012, Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca s-a autosesizat cu privire la săvârșirea tulburarea liniștii publice și ultraj contra bunelor moravuri ca urmare a incidentelor de pe teren. O zi mai târziu, Ricardo Cadu depunea o plângere în legătură cu bătaia pe care a luat-o în tunel, mărturisind că el nu i-a văzut pe agresori, care l-au atacat din spate. Aceștia au fort identificați în urma audierii martorilor și a vizionărilor imaginilor surprinse de camerele video ale postului TV care a televizat partida de fotbal. De asemenea, ca un fapt agravant, a reieșit că cei doi agresori, ambii angajați ai U Cluj – Tripon Gabriel avea funcția de sofer, iar Ciucă Liviu era kinetoterapeutul echipei, se aflau în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu. Cei doi au fost trimiși în judecată, însă au reușit să se împace cu fotballistul și au scăpat de condamnare. 

 

Sursa foto: Clujust

Adauga comentariu