Agenții de la Poliția Locală fac legea în autobuzele școlare. Unui elev i-a fost interzis accesul

Poliția locală este responsabilă cu siguranța elevilor care circulă cu autobuzele școlare, dar uneori aceștia își asumă responsabilități pe care nu le au. Se pare că în ograda lui Bonțidean toți se cred mici zmei, atât cei de la circulație care aplică amenzi fără a avea acest drept cât și agenții din autobuzele de elevi.

Un părinte atrage atenția asupra unei situații în care agenta de la Poliția Locală din autobuzul școlar TE1, pe ruta Bucium-Primaverii – Liceul Teoretic Nicolae Bălcescu, i-a interzis fiului său mai mare, elev în clasa a VI-a accesul în autobuz, alături de fratele lui, elev la același liceu în clasa a II-a. Părintele a crezut că din cauza aglomerației din autobuze, accesul fraților mai mari a fost restricționat. Ulterior, soția lui a constat că altor elevi mai mari le-a fost permis accesul în autobuzele școlare.

”Săptămâna trecută, dna agent de la Poliția Locală i-a spus fiului cel mare că nu mai poate folosi autobuzul școlar, deși are frate în clasa a 2-a la liceul deservit de autobuz. Foarte bine, am zis, dacă e prea aglomerat, asta e, deși stătea în picioare, oricum. Azi dimineață, însă, soția mea, care este, la rîndul ei cadru didactic la același liceu, a constatat că în autobuzul școlar intraseră și cîțiva elevi de clase mai mari de a 4-a, arătându-i doamnei agent pe aceștia. Întrebările noastre ar fi: se interzice tuturor elevilor care au trecut de clasa primară accesul în acest autobuz sau doar unora, după placul sau cunoastintele doamnei agent? Are vreo legătură înălțimea copilului (copilul nostru are, la cei 12 ani și ceva, 185 cm) cu accesul în autobuz, chiar dacă acel copil e liniștit și stă sprijinit de-o bară? Mă gîndesc că la cei 12 ani și 1,85 m tot copil este, nu? E permis accesul cadrelor didactice care lucrează în acele școli, dar fraților mai mari, nu?Și oare nu e puțin aberant că soția mea, cadru didactic la acest liceu, poate să între doar cu un copil, iar pe al doilea să-l lase pe dinafară, că și cum ar fi o problema cu el?”, se întreabă părintele.

Primarul Emil Boc a susținut mereu că frații mai mari pot să folosească autobuzele școlare, tocmai pentru a elimina mașinile din trafic. În acest fel, părinții nu sunt nevoiți să îi ducă pe copiii mai mari cu mașina la școală. Se pare că această directivă fie nu a ajuns la urechile agentei locale, fie a ales să o ignore. 

Deocamdată, programul este destinat doar copiilor din clasele 0 şi până în a IV de la două licee din centrul oraşului Cluj-Napoca. Dar aceştia au fraţi în clase mai mari, şi ei pot merge cu aceleaşi autobuze, anunța viceprimarul Tarcea la debutul proiectului. 

 ”În condiţiile în care un copilaş are un frate mai mare la acelaşi liceu sigur că îi vom da voie şi fratelui să urce în acest mijloc de transport în comun pentru că ar fi culmea ca părintele să îşi aducă un singur copil la şcoală cu maşina”, menționa Tarcea.

Oare pentru poliția locală declarațiile făcute de ecoul lui Boc, viceprimarul Tarcea, nu contează? Scopul asumat al acestui proiect este să scoată mașinile din trafic. Poliția locală nu trage la aceeași căruță? Ei au alte interese?

Părintele care a făcut această sesizare crede că motivul este înălțimea copilului. Acest lucru ar fi însă și mai grav, deoarece ar reprezenta o dovadă reală de discriminare.

”Oare primăria Clujului, care se laudă că e atât de incluzivă cu toată lumea, lasă un copil de 12 ani în afară autobuzului cu care mama lui și fratele mai mic pot merge? Ce poate să creadă un asemenea copil, ce poate să înțeleagă el din acțiunile, aparent democratice ale primăriei? Oare frustrare? Și ce să-i spunem noi: că știi, tocmai tu nu mai ai loc în autobuz, că oricum alții, nu atît de dezvoltați fizic, dar în aceleași clase cu ține sau mai mari, a 7-a, de ex., pot trece de „ochiul vigilent” al doamnei de la Poliția Locală, care nu-i întreabă pe niciunul în ce clasa sunt? Oare nu mai bine ați lua cît mai mulți copii, inclusiv pe frații mai mari, iar pe profesori să-i lăsăți să meargă cu autobuzele obișnuite? Așa ar fi într-adevăr un atobuz exclusiv pentru copii, și nu și pentru cei mari, care pot să-și poarte mai ușor de grijă, nu? Altfel, o idee bună va eșua în curînd în același model vechi românesc, în care una se spune la început, alt se petrece pe parcurs, pentru că cineva , așa subit, hotărește: unii pot intră în autobuz, alții nu, doar prin măsurare ochiometrică. Dacă așa stau lucrurile, atunci mai bine ne urcăm din nou în mașină”, este concluzia părintelui.

Domnule Boc știți ce fac agenții aflați în subordinea Primăriei? Știți că își iau libertatea să le interzică elevilor care au acest drept accesul în autobuzele pentru elevi? Poate că ar trebui să le explicați din nou, dacă nu au înțeles până acum, în ce condiții au voie elevii mai mari să circule cu autobuzele școlare. Polițiștii locali ar trebui să se rezume la responsabilitățile pe care le au și nu să facă ei regulament nou, după reguli doar de ei știute.

Adauga comentariu