În anul 2002, Florian Pittiș îl definea pe Adrian Berinde ca fiind „un adevărat artist al Renașterii”, datorită talentului cu care s-a manifestat, de-a lungul timpului, în diverse domenii ale creației – pictură, muzică, poezie, regie de teatru. Adrian Berinde a studiat Artele Plastice la Cluj și, pentru că nu rezona cu ideologia regimului comunist, a plecat în Elveția, unde s-a consacrat ca pictor. Nu a renunțat însă niciodată definitiv la Cluj, unde a revenit periodic, în ciuda interdicțiilor vremii. După Revoluție, a înființat aici primul studio profesional privat de înregistrări, Studioul Taurus, pentru a-i ajuta pe artiștii transilvăneni care, în lipsa unui astfel de studio, erau nevoiți să înregistreze la București.
În România, Adrian Berinde este cunoscut mai mult ca muzician, decât ca pictor, datorită celor 20 de ani de scenă și a celor șapte albume originale, pentru care a compus atât muzica, cât și versurile. A făcut și regie de teatru și a coordonat, în calitate de manager artistic al unui important club cultural din Capitală, sute de spectacole de teatru, dans, concerte, expoziții de pictură și fotografie, emisiuni tv și dezbateri literare. Clujul a fost însă întotdeauna orașul său de suflet, locul unde s-a simțit mereu „acasă” și, de aceea, Clujul este urbea în slujba căreia vrea să își pună întreaga experiență artistică și culturală. Adrian Berinde candidează la Consiliul Local Cluj din partea Partidului Mișcarea Liberală, convins că orașul are un potențial cultural-artistic imens, care, însă, pentru a fi pus în valoare, are nevoie ca în forurile administrative să existe oameni care să înțeleagă și să iubească cultura:
„La Cluj m-am format, aici sunt urmele familiei mele, aici sunt prietenii mei de-o viață și, de aceea, aici, în Cluj, am încercat, de-a lungul vremii, să construiesc și să mă implic în proiecte legate de domeniul în care eu aș putea avea un cuvânt de spus – cultura.
Din păcate, hazardul și întâmplările ultimilor ani m-au îndepărtat, treptat, de Cluj, atât fizic, cât și profesional – îndepărtare ce s-a datorat, în mare măsură, ermetismului autorităților locale la cultura autentică, lipsei de susținere a artiștilor de valoare, precum și promovării cvasi-generalizate a evenimentelor «artistice» populiste și comerciale.
Cu toate acestea, credința mea în potențialul cultural-artistic al Transilvaniei, în general, și al Clujului, în special, a rămas neschimbată, neștirbită. Cred că oamenii educați și de bun-simț care trăiesc în Cluj-Napoca au nevoie de proiecte culturale care să le bucure mintea și inima și să le îmbogățească viața, iar pentru aceasta este nevoie ca, între factorii de decizie de pe malul Someșului, să existe oameni cu viziune, cultură, verticalitate, bun-gust și bună-intenție. Aș fi onorat să mă număr printre ei.”
A plecat din România comunistă pentru a se consacra ca pictor în Elveția
Adrian Berinde s-a născut la Oradea în 4 mai 1958. Desena de mic copil sau, după cum spune artistul, s-a născut cu pensula în mână:
„Creionul și pensula au fost cele două mâini ale mele. Sunt artiști care devin și artiști care… sunt. Eu, pur și simplu, cred am fost artist dintotdeauna. Primul tablou în ulei l-am făcut la 8 ani.”
În 1967, Adrian Berinde s-a mutat cu familia la Cluj-Napoca, unde a urmat școala generală și Liceul de Arte Plastice, iar, în paralel o școală de ceramică. În 1981 a plecat din țară pentru că în România comunistă posibilitățile de afirmare ale tinerilor artiști erau foarte limitate:
„Pe vremea aia se pictau două portrete, ale preaiubiților noștri conducători! În Cluj, doar profesorii aveau un nume și mi-am dat seama că am primit un talent și îl țineam în buzunar, pentru că nu aveam ce face cu el. În România nu puteai să faci o expoziție, să te afirmi… Eu eram împotriva societății comuniste, așa că am plecat în Elveția, unde, în doi ani, am fost recunoscut ca fiind cel mai bun colorist!”
În 1981, Adrian Berinde s-a stabilit la Lausanne, unde s-a afirmat ca pictor. Până în 1994, a organizat 17 expoziții personale în Lausanne, Estavayer-le-Lac și Avry Fribourg. În 1986 a fost invitat de Organizația Amnesty International să organizeze o expoziție personală de pictură la Payerne (Elveția), iar în 1988, cea mai importantă instituție de artă modernă şi contemporană din Franţa, Centrul Cultural Georges-Pompidou (Paris), a editat o carte poștală după tabloul său, Les dissidents (Disidenții). Pe lângă expozițiile personale, Adrian Berinde a reprezentat Elveția în concursuri internaționale și expoziții de grup, în 1994 obținând premiul I la Concursul Internațional de Pictură de la Vevey (Elveția), expoziție-concurs la care au participat artiști plastici din 90 de țări.
Muzică, poezie și teatru
În ciuda interdicțiilor vremii, Adrian Berinde a păstrat permanent legătura cu România, revenind periodic la Cluj, unde, în 1994, a înființat primul studio profesional privat de înregistrări, Studioul Taurus, care a devenit foarte repede principalul centru muzical din Transilvania, datorită performanțelor tehnice și excelenței echipei de muzicieni implicați (Jimi Laco, Sandy Deac):
„Muzicienii din zona Transilvaniei erau nevoiți să meargă să înregistreze la București, iar eu, știind că Transilvania este o pepinieră foarte bună de artiști, am decis să construiesc la Cluj acest studio, pentru a-i ajuta pe acești oameni să se exprime. În plus, aici erau și bunii mei prieteni, muzicienii de la Compact, Semnal M, Survolaj.”
În 1994, Adrian Berinde a început să scrie versurile și muzica pentru primul său album, „Absent”, pe care l-a lansat în 1995, printr-un concert susținut pe scena Teatrului Ion Creangă din București. Albumul „Absent” a surprins lumea muzicală românească, fiind numit Discul Anului 1995. A continuat să scrie versuri și muzică, din care au luat naștere următoarele două albume – „Negru de fum” (1996) și „Vertical” (1998) – și a început seria concertelor în București și în țară.
În paralel, între 1998-1999, a realizat și a prezentat în direct emisiunea săptămânală „Mascherade”, la postul de radio CD Radio Napoca și a participat la zeci de gale și concerte televizate (Festivalul de Artă Medievală de la Sighișoara – 4 ediții, Concertul omagial Iuliu Merca, Festivalul Porților Deschise din Cluj-Napoca, Festivalului Cetăți Transilvane de la Sibiu).
Adrian Berinde s-a manifestat întotdeauna ca un artist original, preferând să își scrie singur atât muzica, cât și versurile melodiilor pe care le interpreta:
„Sunt printre puținii care-și cântă propria poezie… De obicei se cântă Păunescu, Stănescu sau alți poeți, dar eu am preferat să îmi scriu propriile texte.”
În 2001, Adrian Berinde a plecat în Canada, la Montreal, unde a rămas timp de un an de zile, fiind selecționat de prestigioasa companie Cirque du Soleil să participe la crearea spectacolului Varekai.
La întoarcerea în țară, a preluat conducerea artistică a Clubului Prometheus din București, pe care l-a transformat într-un loc de întâlnire a elitei culturale:
„A fost primul și cel mai important club de cultură din București în acea vreme. Până în 2004, aici am coordonat sute de spectacole de teatru, dans, concerte, expoziții de pictură și fotografie, emisiuni tv și dezbateri literare.”
În 2002, Adrian Berinde a lansat primul său volum de versuri, „Captiv în inutil”, împreună cu albumul muzical cu același titlu. „Captiv în inutil” s-a bucurat de o primire impresionantă din partea publicului și de elogii din partea personalităților artistice ale vremii. Pentru activitatea sa creatoare, manifestată în atâtea domenii ale artei, Florian Pittiș l-a numit pe Adrian Berinde „un adevarat artist al Renașterii”.
În 2003, artistul și-a lansat cel de-al cincilea album, „Albaștri după ploi” și, totodată, și-a încercat mâna într-o altă artă – teatrul. A semnat regia spectacolului „Salonul nr. 6”, o adaptare după nuvela omonimă a lui A.P. Cehov, care s-a jucat cu casa închisă până în 2004, la Clubul Prometheus și la Teatrul Nottara din București.
Adrian Berinde a susținut concerte lunare în Clubul Prometheus, dar nu numai, fiind invitat să cânte în numeroase festivaluri și emisiuni tv (TVR, Antena 1, TVR Cluj, TVR Iași etc.). În 2004 a participat și la organizarea primului Festival Internațional Independent de Film – Anonimul, din Delta Dunării, unde a susținut concertele de deschidere și de închidere ale festivalului.
În 2005, la invitația Reprezentanței ONU în România, Adrian Berinde a organizat prima sa expoziție de pictură în țară, unde era cunoscut mai mult ca muzician, decât ca pictor. Expoziția a fost găzduită chiar de Casa ONU din București și s-a vândut integral încă din seara vernisajului.
Peste 20 de ani pe scenă
În 2008, a finalizat un nou album, „Azil”, pe care însă nu a mai ajuns să îl lanseze, datorită agravării unor vechi probleme de sănătate. În 2009, a fost internat la Institutul Clinic Fundeni, unde i s-a făcut un transplant total de ficat, urmat de complicații și alte intervenții chirurgicale.
Adrian Berinde a revenit treptat în viața artistică, mai întâi în spatele scenei, ca regizor, cu spectacolul „Salonul nr. 6” după Cehov, pe care l-a refăcut cu o nouă distribuție (premiera în 2010) și, apoi, cu un nou spectacol, „Eu, câinele”, după „Buzunarul cu pâine” al lui Matei Vișniec (premiera în 2011, în prezența dramaturgului).
A urcat din nou pe scenă la începutul anului 2011, odată cu lansarea pe piață a discului „Azil”, ocazie cu care a susținut o serie de concerte în București, Timișoara și Cluj-Napoca. Ulterior, a finalizat cel de-al șaptelea album, intitulat „Atât de bine”, pe care l-a lansat în luna iulie a anului 2015, odată cu sărbătorirea a 20 de ani pe scenă. A concertat în București, la Festivalul de folk SemenicFest (Gărâna) și la Vama Veche, și, totodată, a încercat o nouă abordare muzicală, prin colaborarea cu muzicianul Norbert Kovacs (Târgu-Mureș), împreună cu care a înregistrat piese pentru viitorul album. Câteva dintre acestea sunt deja finalizate și sunt difuzate pe Radio România Cultural, Radio Sport Total FM și Radio Transilvania (Oradea), iar videoclipurile (Dacă o iubești, Unde erai?, Șaizeci și șapte) sunt vizualizate intens pe youtube, dar și pe HIT Music Channel (Dacă o iubești).
La începutul anului 2016, Adrian Berinde a susținut concerte la Cluj-Napoca și la Brașov, iar în prezent pregătește un turneu în mai multe orașe ale țării. Totodată, intenționează să-și lanseze al doilea volum de poezie, ce se va intitula „Dumnezeu râde singur” și va cuprinde versurile pieselor muzicale de pe toate albumele sale, precum și alte poezii și texte, scrise în perioada 1994 – 2016.
Foto: Adrian Berinde