PORTRET

Adrian-Alexandru Silivestru, medic veterinar: "Animalele sunt oglinzi ale noastre"

Adrian-Alexandru Silivestru este un medic veterinar care nu tratează doar cu suflet, cu pasiune, pacienții patrupezi care îi trec pragul cabinetului, ci chiar cu sufletul, pentru că el vede medicina într-un mod holistic, starea patologică drept o somatizare, o manifestare a unor factori complecși, din care nu trebuie exclus factorul de mediu, cel emoțional, psihologic și sufletesc. Din acest motiv, la cabinetul său, Tashi Vet, pe lângă tratamentele convenționale, doctorul a aplicat cu rezultate foarte bune chiar și tehnici de medicină orientală, mai apropiată de adevărata natură a ființelor bipede și patrupede.

Pentru Adrian Silivestru animalul este oglinda omului care îl îngrijește, pentru că, asemenea copiilor, câinele, calul, pisica imită comportamentul omului, ajung în timp să îi semene, să rezoneze cu acesta și să îi reflecte toate trăsăturile, atât pe cele pozitive, cât și pe cele negative, care uneori duc la maladii. Astfel, medicul consideră că nu e de ajuns să se trateze animalul, ci și stăpânul, pentru că majoritatea problemelor medicale sunt generate de modul de viață al patrupedului, care este impus de către stăpân. Între om și animal se creează o adevărată simbioză, lucru pe care doctorul îl simte cel mai puternic în relația cu calul său, pentru că Adrian practică echitația, iar pentru el a călări un cal înseamnă a devenit una cu animalul.

O persoană spirituală, Adrian Silivestru a practicat și artele marțiale, a predat Tai Chi și Bagua Zhang și a contribuit la construcția Academiei de Arte Marțiale Ming Dao, din cartierul Borhanci, unde și-a deschis și propriul cabinet, Tashi Vet, numit astfel după un cățel pe care l-a salvat de la moarte, Tashi însemnând, în tibetană, „de bun augur”. Înclinația sa spre spiritualitate și profunda înțelegere a lumii îl determină pe tânărul medic să se considere un instrument pentru alinarea suferințelor animalelor, pentru că, după cum afirmă acesta,  „doar Dumnezeu vindecă, medicul tratează”. 

Un foarte bun profesionist, Adrian Silivestru consideră că în viață trebuie să îți descoperi talentul, abilitățile, să te axezi pe acele domenii pentru care ai vocație și să fii bun în ceea ce faci, pentru că „nu contează neapărat ce faci, ci cum faci”. Iar medicului îi place să ajute, să aline, să trateze și să contribuie astfel la armonia acestei lumi, prin harul său aparte.

„Scopul meu este cel de a fi un instrument pentru alinarea suferințelor animalelor”

Adrian Silivestru s-a născut în Tecuci, într-o familie în care tatăl era inginer horticol, iar mama farmacistă, universul copilăriei sale fiind astfel puternic impregnat de elementele din care ulterior își va construi întreaga viață: natură, animale, tratamente, medicamente:

„Am crescut într-o grădină foarte mare, am avut animale de care m-am îndrăgostit și m-am îndrăgostit de Mama Pământ, care m-a făcut să văd că avem o rădăcină a vieții din care trebuie să creștem ca un copac și să producem fructe, care să le servească și celorlalți oameni; și, desigur, trebuie să hrănim și Pământul.”

Adrian a urmat Facultatea de Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, unde și-a redescoperit, sau și-a descoperit cu adevărat pasiunea pentru animale, în momentul în care a înțeles ce înseamnă să tratezi:

„Am descoperit că scopul meu este cel de a ajuta, de a fi o unealtă pentru alinarea suferințelor animalelor. Doar Dumnezeu vindecă, medicul tratează, el poate fi doar un instrument al voinței divine.”

După absolvirea facultății și a masteratului, Adrian Silivestru s-a angajat la o circumscripție veterinară, unde a lucrat pe teren și a intrat în contact cu o largă diversitate de animale, începând de la păsări, animale domestice, câini, pisici, porci, capre, cai, și până la bivoli.

Între timp, Adrian a practicat și artele marțiale, pe care le-a privit ca pe un mijloc de dezvoltare personală, și nu de luptă în sine. Spiritualitatea spre care l-au condus artele marțiale i-a folosit ulterior, atât în lupta cu maladiile animalelor, cât și în lupta cu sine însuși:

„Primul meu sensei avea o vorbă, pe care am înțeles-o pe parcurs, pe care am integrat-o în gândirea mea în timp: «Învăț să lupt pentru a nu mai lupta!» Nu se aplică numai la partea de luptă efectivă, pentru că totul este o luptă în viața aceasta, în societatea, în care toată lumea se luptă, dar, din păcate, puțini știu pentru ce luptă. Pentru mine, artele marțiale, în cursul timpului, s-au transformat în practică spirituală – practic, ca și pasiune, tehnici de meditație și de medicină orientală.”

„Nu trebuie să uităm că și animalele au suflet!”

Adrian Silivestru percepe medicina într-un mod holistic pentru că factorii implicați într-o stare patologică sunt foarte diverși, începând de la factorul individual al fiecărui organism și până la factorul de mediu, cel emoțional, psihologic, energetic și sufletesc. Pentru a trata și cauza, nu doar efectul, este necesar să fie luați în calcul și remediați toți acești factori:

„Am întâlnit cazuri în care stăpânii de câini iau hrana X și, pe perioadă nedeterminată, îi dau animalului numai acea hrană, pentru că așa trebuie, pentru că este hrană completă. Dacă ar consuma și ei, de exemplu, numai mâncare de astronauți, care are toate vitaminele și mineralele, care e sterilă, din  toate punctele de vedere, cum s-ar simți?

Este și o componentă de suflet pe care nu trebuie să o uităm. Și hrana are energie, are suflet, și mângâierea pe care o dăm animalului are o încărcătură energetică. Trebuie să fim atenți cu asta pentru că de aici apar toate problemele și, după ce animalul s-a îmbolnăvit, degeaba mergi la 10 clinici, dacă apoi te duci acasă și îi aplici același tratament.

Dacă le-am vedea pe animale drept suflete, nu ar mai fi prea multe probleme! Sunt suflete, ca și sufletele noastre, și cum avem grijă de noi ar trebui să avem grijă și de ele. Nu ar trebui să existe disocierea asta, că animalul e animal; el stă în cușca lui, are locul lui, dar este un suflet. Eu am un mare respect față de amerindieni, sunt suflete foarte legate de natură, asupra căreia au o percepție mult mai sănătoasă decât a omului modern: ei, indiferent de trib, se referă la animale ca «frații noștri», dacă am vedea și noi lucrul acesta, totul ar fi minunat!”

Medicul a observat, în urma experiențelor sale profesionale, faptul că animalele dezvoltă boli cronice similare cu maladiile societății moderne: diabet zaharat, cancer, tumori, pe care le pune, într-o anumită măsură, pe seama modernismului, care a însemnat o îndepărtare de natură, de natural, atât pentru om, cât și pentru animal. Tratamentele, în schimb, pentru cei care au deschiderea necesară, pot însemna o reapropiere de adevărata natură a ființei:

„Orice boală este de fapt o somatizare a unor tendințe pe care le avem. Fiecare sistem de medicină tradițională are ierarhizarea sa: este mentalul, emoționalul, fizicul, și toate sunt legate. O afecțiune este un proces foarte complex și tratarea numai a corpului fizic este un lucru limitat, e o gândire limitativă, să tratăm numai efectele. Trebuie să privim lucrurile în întregul lor, să vedem circumstanțele, premisele care determină acea afecțiune să se instaleze și, de aceea, în practica mea la cabinet am încercat să aplic chiar și tehnici din medicina orientală, care au avut rezultate.”

Tashi Vet, un loc de bun augur

Adrian Silivestru a contribuit la construcția Academiei de Arte Marțiale Ming Dao, unde a și predat Tai Chi și Bagua Zhang, și, în aceeași clădire, din zona Borhanci, a deschis și cabinetul veterinar Tashi Vet, numit astfel după un cățel pe care l-a salvat de la moarte:

„Cățelul a ajuns la mine când era mic, era bolnav de parvoviroză, într-un stadiu destul de avansat al bolii. Am simțit o legătură foarte puternică cu acest suflețel, am încercat să îl tratez, a supraviețuit și l-am numit Tashi, care în tibetană înseamnă «de bun augur» (Tashi era un mastiff tibetan, o rasă foarte rară). Și așa s-a născut, din primăvara anului trecut, noul cabinet, Tashi Vet.”

La cabinetul doctorului Adrian Silivestru, de pe strada Regina Maria numărul 7, din cartierul Borhanci, este asigurată asistența veterinară pentru animalele de companie mici, dar și pentru animale mari, cabinetul fiind specializat și în diagnosticarea și tratarea afecțiunilor de care suferă caii. În plus, la cabinet este asigurat și toaletajul animalelor de companie, de către colega sa, Ada Constantinescu:

„Ada este inginer de profesie și instructor de călărie și are un suflet foarte cald, toate animalele sunt foarte fericite cu ea, pentru că știe cum să le abordeze, într-un mod plăcut. E o prietenă foarte dragă și veche și împreună ne desfășurăm activitatea în cadrul acestui cabinet”, povestește Adrian Silivestru.

„Animalele pe care le avem sunt oglinda noastră”

Medicul Adrian Silivestru e convins că stăpânul este unul dintre cei mai importanți factori, atunci când este vorba despre sănătatea animalului de companie:

„Am observat că nu este destul să tratezi animalul, de multe ori trebuie să tratezi și stăpânul, pentru că animalul este un produs al stăpânului lui. Către maturitate, animalele încep să semene și la înfățișare și la comportament cu stăpânii lor.

Noi suntem responsabili pentru animăluțul pe care îl avem: îi dăm de mâncare, îi oferim un adăpost, îl educăm, îi formăm un stil de viață, iar animalul, ca și un copil, începe să ne copieze în totalitate. Majoritatea problemelor de sănătate ale animalelor de companie sunt produsul modului de viață, de hrănire, care ține strict de stăpân. Trebuie să conștientizăm ce îi inducem unui animal, cum îl creștem.

Suntem foarte responsabili față de ceea ce suntem și, prin corespondență, ceea ce suntem noi determină ceea ce este în jurul nostru, inclusiv animăluțele noastre, iar dacă le vedem că sunt într-un fel sau în altul o să realizăm că ele sunt oglinda noastră, ne putem privi pe noi înșine în animalul nostru.”

Adrian Silivestru consideră că cea mai importantă responsabilitate pe care un om și-o asumă atunci când adoptă un animal este cea de a-l adopta pe viață:

„Mi-a plăcut o sintagmă dintr-un film: «I am a forever dog, not an until dog». Nu iei un câine numai până îți trece supărarea, până intri la facultate sau până te căsătorești. Câinele, odată ce este al tău, trebuie să rămână lângă tine până în ultimele sale clipe de viață, iar acesta este un lucru pe care mulți oameni nu îl conștientizează atunci când achiziționează un animal.”

Simbioza și armonia între om și animal

Ca o consecință a pasiunii sale pentru artele marțiale, Adrian Silivestru a înțeles, și a ajuns să lupte mai mult cu interiorul decât cu exteriorul, și, ca o urmare a acestei înțelegeri, a început să practice echitația, care îl ajută să atingă starea perfectă de armonie cu sinele, cu calul său, cu natura și cu lumea:

„Când ești pe cal nu tu conduci, desigur, nici el, este o simbioză, o legătură care se formează între cele două suflete – asta se cheamă că stai călare, altfel, cum spun maeștrii de călărie, doar te ții pe cal.

Călăria și relaționarea cu calul mă învață foarte mult în relaționarea cu oamenii și cu societatea: să fii puternic, să faci o acțiune puternică, fără a folosi forța, să liniștești din inimă, nu din voință. 

Calul simte tot, chiar și lucruri pe care tu nu le percepi, iar când vezi că se revoltă pe tine sau că are o părere diferită de ceea ce vrei tu să faci, atunci înseamnă că nu ești armonios cu tine însuți.

Calul este un indicator foarte bun al stării mele interioare, când sunt aliniat și calul este cu mine, când nu sunt aliniat, când am un gând, o emoție dizarmonică, automat calul parcă o trăiește și se trage din calea acelei trăiri.”

Adrian Silivestru are un cal pe care nu consideră că l-a ales, ci s-au ales unul pe altul. El le recomandă tuturor să aleagă sufletul animalului, să lase libertatea celor două suflete de a se alege reciproc, să nu adopte un animal doar în funcție de drăgălășenia fizică, de  codița sau de culoarea blănii, pentru că, relația care se va forma ulterior, va fi una sufletească, de oglindire și de rezonanță reciprocă:

„Animalele sunt oglinzi ale noastre, dacă stăm și ne uităm în oglindă putem să facem ceva mai bun cu noi și, implicit, pentru ele, și fiecare își dorește să fie mai bun, mai iubitor, mai deschis, mai armonios, mai fericit, dar fericit autentic, nu o fericire efemeră, a unui cont, a unor dorințe materialiste!”, conchide medicul Adrian Silivestru, un spirit care caută armonia în tot ceea ce face, în tot ceea ce este, în modul în care își tratează semenii bipezi sau patrupezi.

Foto: Adrian Silivestru

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *