Analiza

Adio caiete de vacanţă şi teme istovitoare pentru acasă. Elevii să se joace, nu să înveţe!

Sistemele după care se face educaţia diferă foarte mult de la ţară la ţară, în Europa, iar diferenţele sunt majore între continente.

În multe zone din ţările nordice, elevii nu mai stau în bănci, ci pe canapele sau la mese rotunde. Profesorii nu predau materia ca la noi, ci îi împart pe copii pe grupe şi povestesc. În Asia copiii fac curat în şcoală, ca parte a procesului de învăţământ, iar în multe ţări există grădiniţe în aer liber sau chiar în pădure.

În România, elevii stau în bănci, în clasă, şi au între 4 şi 7 ore, zilnic, plus temele pentru acasă.

Mircea Dumitru, ministrul educaţiei, a considerat că e prea mult pentru un copil, motiv pentru care a emis un ordin care să pună capăt abuzurilor asupra elevilor.

„Timpul necesar realizării temelor pentru acasă pentru un elev este de cel mult 2 ore însumând toate disciplinele, în aşa fel încât media zilnică a pregătirii elevului, în clasă şi în afară ei, să se încadreze în 5-8 ore zilnic. La clasa pregătitoare nu se vor da teme pentru acasă. În perioada vacanţelor nu se vor da teme pentru acasă elevilor din învăţământul primar şi gimnazial”, se arată în ordinul ministrului Educaţiei Naţionale. Acelaşi ordin prevede că temele nu vor fi utilizate că metodă de constrângere sau pedeapsă şi nici că un copil să facă mai mult de 8 ore „şcoală”, adică să depăşească programul de lucru al unui adult.

Robert este în clasa a şasea. În vacanţă de vară a avut teme la matematică şi la limba română. Nu şi le-a terminat, însă „de gura părinţilor” a citit tot ce era pe listă.

„Pentru fiecare carte citită trebuia să facem şi fişa. Am citit tot, dar nu am făcut fişe chiar la toate”, spune băiatul. Iar mama lui completează că ar fi putut să îşi termine toate sarcinile, dacă ar fi lucrat o oră şi jumătate în fiecare zi, timp de trei săptămâni. „Au avut de citit o serie de cărţi şi să facă fişe pentru fiecare dintre ele, iar la matematică de făcut exerciţiile dintr-o culegere cumpărată de noi, părinţii. Culegerea am cumpărat-o, însă nu şi-a dus întreagă sarcină la bun-sfârşit.”

Alexandru este în clasa a noua. Deşi a avut examen în vară şi a învăţat cu conştiinciozitate, şi-a făcut şi temele. Ştia că nu se va mai întâlni cu foştii profesori, însă a avut maturitatea de a înţelege că „temele de vacanţă” îl vor ajută să nu uite lucrurile esenţiale şi să îşi sedimenteze noţiunile cu care va lucra şi la liceu.

„Nu a fost greu, eu oricum mi-am făcut întotdeauna temele. Nu am pierdut timp cu temele, ci l-am câştigat. Am lucrat cam o oră pe zi, în august şi septembrie. În concediu nu am scris, dar am citit foarte mult pe plajă. Chiar mi se pare relaxant să citeşti la mare”, mărturiseşte cu sinceritate băiatul.

David este în grupa pregătitoare şi nu are teme pentru acasă, însă uneori mai are „proiecte”, la care are nevoie de ajutorul părinţilor sau care implică colorat/decupat/lipit, activităţi care să îl facă să înţeleagă că procesul de învăţare continuă şi dincolo de uşa clasei.

Părerile părinţilor sunt împărţite

„Mărturisesc că mă îngrijorează că nu vor mai avea teme în vacanţă, iar cele pentru acasă vor fi reduse. Copiii ăştia când mai învaţă? La şcoală se predă cum se predă, sunt mulţi în clasă, dacă unul nu pricepe, profesorul trebuie să repete. Eu nu am decât autoritatea de părinte, nu şi cea de profesor. Degeaba îl pun eu să lucreze acasă, suplimentar, dacă nu ştiu ce ar trebui să facă. Consider că prfesorii trebuie să recomande în continuare ce să se facă şi să nu mai fie obligatorii temele. Dar să rămână la latitudinea fiecăruia dacă lucrează ce i s-a recomandat”, spune mama a doi preadolescenţi, elevi de gimnaziu.

Părinţii lui Tudor se bucură că temele nu mai sunt obligatorii, în vacanţă. „Copilul oricum citeşte, dar înainte era stresat de fişe. Nu mai savura cărţile pentru că după fiecare pagină sau subcapitol trebuia să facă însemnări şi să scoată ideile principale. Dacă un profesor predă bine la clasa şi îi învaţă să sintetizeze, să îşi scoată scheletul unui roman sau a unei nuvele în maxim o pagină, atunci toată lumea câştigă. Iar la matematică ţine de fiecare. Multe noţiuni sunt atât de abstracte şi inutile în viaţă reală, încât mi se pare aberant să îi ceri să calculeze sinusuri şi cosinusuri toată vara, când ei îşi pot dezvoltă logica şi gândirea şi altfel, mai aplicat pentru viaţă reală, mai practic.”

Învăţătoare: „Orice învăţătoare bună ştie câte teme să le dea copiilor. Nu trebuie să-i spună ministrul”

Cadrele didactice nu sunt neapărat de acord cu recomandările venite de la minister. Pentru că fiecare copil are ritmul său. Pentru a fixa aceeaşi materie, unul poate avea nevoie de 30 de minute, altul de 3 ore, de exemplu.

Iar o vacanţă de aproape 3 luni fără că elevii să deschidă vreo carte poate fi periculoasă.

„Fără studiu individual, acasă, nici o învăţare nu e temeinică. În mod normal, temele pentru acasă au ca scop fixarea cunoştinţelor şi aptitudinilor dobândite în clasă, la cursuri. Învăţarea presupune efort intelectual. Temele pentru acasă, la ciclul primar, de exemplu, sunt absolut necesare. Copiii trebuie să exerseze cititul, scrisul, socotitul, altfel uită rapid.

Fiecare copil are un ritm de lucru propriu. Unul e mai rapid, altul mai lent. Prin urmare, e inadecvat să stabileşti, prin ordin de ministru, durata exactă a efectuării unor teme. Pe de altă parte, supraîncărcarea copiilor cu teme kilometrice nu este o măsură bună din punct de vedere pedagogic – copiii ajung să urască şcoala. Cert este că orice învăţătoare bună ştie câte teme să le dea copiilor. Nu trebuie să-i spună ministrul.

Prin ordin de ministru ar trebui reglementate mai degrabă examenele, care se bazează pe o programă şcolară foarte încărcată, de unde şi exagerările unor învăţători sau profesori în privinţa cuantumului temelor”, susţine Corina Chişu, învăţătoare.

Inspectorul şcolar general: „Trebuie să găseşti echilibrul, media clasei”

„Ministrul poate să recomande cum ar fi mai bine, însă lucrurile sunt punctuale pentru fiecare şcoală în parte, pentru fiecare copil, pentru că e efoarte greu. Lucru individual două ore pentru un copil poate să însemne două ore, pentru un alt copl o oră, iar pentru un altul patru ore. Şi acum există o astfel de recomandare privind numărul temelor pentru acasă, nu aş şti să îţi spun exact care e aceasta, însă nu cu mult mai mare. E greu de aplicat şi depinde mult de percepţia fiecărui profesor.

E bine să nu se exagereze, în sensul de a se da teme exagerat de multe şi, pe de altă parte, nici să nu-i dai nimic, pentru că vei obţine contrariul. Aici depinde şi de clasă, de copil, depinde de mulţi factori”, a declarat inspectorul şcolar general, Valentin Cuibus. Acesta a recomandat echilibrul. „Trebuie să găseşti echilibrul, media clasei. Nu te poţi adresa doar primilor sau ultimilor 3”, a completat Cuibus, care a şi spus că nu au existat plângeri la inspectorat cu privire la cantitatea mare de teme sau complexitatea acestora.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *