Din oras

Adam Ambrus: “Cum poate să se gândească cineva că noi dăm mită când, pentru orice hârtie sau orice autorizaţie transpirăm sânge până o scoatem de la primărie?”

SC Amera Tower SRL este deținută de către omul de afaceri Adam Ambrus care, conform declarației președintelui UDMR Cluj, Csoma Botond, dată pentru Gazeta de Cluj, se găsește pe lista de sponsori ai Annei Horvath de la localele din această primăvară. Adam Ambruş a declarat azi că vehicularea numelui său în cazul Anna Horvat a fost doar o speculaţie de presă.

Surse apropiate anchetei, citate de Gazeta de Cluj, au afirmat că, prin documentația aprobată, clădirea Amera Tower a fost scutită oarecum de la plata impozitului. Astfel, a apărut ipoteza prin care Adam Ambrus, deţinătorul Amera Tower, ar fi implicat în cazul de corupţie al viceprimarului UDMR Anna Horvath.

“Într-adevar, Adam Abrus a cotizat și sponsorizat pentru campania electorală din vară. Nu știu exact cu ce sumă a contribuit acesta, însă vă pot confirma că a ajutat partidul” – a declarat președintele UDMR Cluj, Csoma Botond.

Ziar de Cluj a încercat încă de aseară să stea de vorbă cu Adam Ambrus cu privire la aceasta ipoteză. În ciuda insistențelor (telefon, sms) domnia sa nu a putut fi contactată să-și susțină și să-i putem consemna punctul de vedere. În schimb, în cursul acestei zile, ne-a contactat domni sa pentru a ne declara că a aflat din presă faptul că numele său ar fi vizat de o anchetă a DNA. Adam Amrus consideră inacceptabil faptul de a da mită funcţionarilor din primărie, în condiţiile în care instituţia îl şicanează de mai bine de 10 ani. 

“Eu  din presă am aflat. Nu am fost chemat, nu am fost citat, nici măcar un telefon de la nimeni nu am primit. Nu ştiu cum s-a luat în consideraţie numele meu. Nu ştiu nici măcar în ce context pentru că, ştiţi bine că noi suntem şicanaţi de Primărie în proiectul Nervia de 10 ani. Şi cu autorizaţia asta (Calea Baciului nr 2-4 – n.a.), de un an jumătate ne agităm să primim o simplă autorizaţie de schimbare a destinaţiei unei clădiri existente, de un an jumătate. Cum se poate să se gândească cineva că noi dăm mită sau şpagă sau orice altceva indiferent de cum s-ar numi, în condiţiile în care suntem extrem, extrem de şicanaţi şi avem viaţă extrem de grea la primărie. Pentru orice hârtie sau orice autorizaţie transpirăm sânge până o scoatem de la primărie. E vorba de o clădire de birouri pe care trebuia să o transformăm în clădire multifuncţională. Atât era. Și toată procedura a durat un an jumătate, în condiţiile în care certificatul de urbanism de 5 ori mi l-au dat înapoi. Pot spune că am suferit mult, fără să intrăm în detalii. Cel care s-ar fi gândit că să dau eu şpagă la primărie să obţin nişte avantaje, cel puţin măcar la nivel de viteză a documentaţiilor, poate merge să vadă când le-am depus, când le-am scos şi o să fie surprins în mod negativ. De aceea pot spune ca a fost doar o speculaţie de presă.”

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *