Accident în Tureni. Două femei au fost transportate la spital – FOTO

Două femei au ajuns la spital în urma unui accident rutier care a avut loc în Tureni, în jurul orei 14.30. Au fost implicate două autoturisme. Potrivit primelor informații, conducătorul unei autoutilitare nu a păstrat distanța regulamentară față de autoturismul care circula în fața sa, intrând în coliziune față-spate. Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Cluj au precizat că ambii conducători au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

La fața locului s-au deplasat două autospeciale cu modul de descarcerare și două echipaje SMURD. Pompierii au găsit un autoturism și o autoutilitară avariate, iar ocupanții ieșiți din acestea.

Au fost consultate trei persoane de către echipajele SMURD, dintre care două femei au fost transportate la spital. Acestea erau conștiente și cooperante. Cea de-a treia persoană, un bărbat, a refuzat transportul la spital.

 

Adauga comentariu