Accident în Florești – Doi bărbați au fost răniți

Un accident rutier a avut loc marți seara, în jurul orei 22.00, pe strada Avram Iancu din Florești. La fața locului au intervenit o autospecială cu modul de descarcerare, două echipaje SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj, în momentul sosirii, la locul evenimentului pompierii au găsit două autoturisme avariate și ocupanții ieșiți din acestea. Doi bărbați, de circa 20 și 50 de ani, au fost consultați de către echipajele SMURD și au fost transportați la spital, cu afecțiuni ușoare, pentru investigații de specialitate.

Pompierii au asigurat măsuri de prevenirea a incendiilor, ca urmare a scurgerilor de hidrocarburi (ulei de motor) și au asigurat siguranța salvatorilor și persoanelor implicate în accident pe timpul intervenției.

Adauga comentariu