Din oras

Accident de autocar la Cluj: Cinci din cele şapte persoane rănite au fost transportate la spital

Şapte persoane au fost rănite, miercuri seara, în urma unui accident între o maşină şi un autocar, petrecut în localitatea clujeană Câţcău. Cinci persoane rănite în accidentul din localitatea clujeană Câţcău au fost transportate la spital. Accidentul s-a produs după ce o maşină a pătruns pe contrasens, a acroşat o autoutilitară, iar apoi s-a ciocnit cu un autocar, care s-a răsturnat.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Carmen Jucan, a declarat, că accidentul a avut loc pe DN1C, în zona localităţii Câţcău, scrie Mediafax. Potrivit sursei citate, şoferul unei maşini, în vârstă de 27 de ani, din judeţul Sălaj, care conducea un autoturism pe DN1C, a pătruns pe contrasens, unde a acroşat o autoutilitară, iar apoi s-a ciocnit cu un autocar. Autocarul s-a răsturnat pe o parte. În urma impactului, şoferul maşinii a fost rănit şi transportat la spital. De asemenea, patru pasageri din autocar au fost transportaţi la spital pentru investigaţii medicale. Cercetările sunt continuate de poliţişti pentru stabilirea cauzelor care au dus la producerea accidentului, a spus Jucan.

Primele informaţii furnizate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă arătau că în urma impactului şase persoane din autocar au fost rănite, iar şoferul autoturismului era încarcerat, dar conştient.

Sursa video: gherla.info

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *