Sport

Academia Hagi, sursă de inspiraţie pentru Sabău la “U” Cluj: “Vrem să copiem acel proiect”

Universitatea Cluj o va lua de la zero în Liga a IV-a, iar fostul internaţional, Ioan Ovidiu Sabău, are misiunea de reconstrui total clubul “şepcilor roşii”.

Pe lângă oamenii pe care i-a ales pentru noul proiect, Sabău a recunoscut că se va inspira şi din ce a reuşit Gheorghe Hagi să realizeze în ultimii ani cu academia sa de fotbal. Fost coleg cu “Regele” la echipa naţională, Sabău a menţionat că îşi doreşte să copieze în mare măsură proiectul lui Hagi, mai ales când vine vorba de viitorul centru de copii şi juniori al Universităţii.

“Academia lui Hagi este un model şi e ceva care funcţionează foarte bine, pe nişte principii solide, pe nişte criterii de selecţie. Acolo sunt oameni foarte bine pregătiţi şi, ca dovadă, se vede ce înseamnă o echipă tânără, cu jucători formaţi în propria pepinieră şi asta ne dorim foarte mult şi noi. Pe cât se poate, vrem să copiem acel proiect. Eu mă voi ocupa foarte mult şi de centrul de copii şi juniori, contează foarte mult pentru mine acest centru şi trebuie să găsesc oamenii potriviţi acolo”, a spus managerul lui “U” Cluj, cel care a menţionat şi că a refuzat “o ofertă tentantă” din partea FRF pentru că a apucat să-şi dea acordul asupra proiectului de a reconstrui Universitatea Cluj, anunta CJSport.ro.

Campionatul Ligii a IV-a va începe săptămâna viitoare, însă meciul “şepcilor roşii” din prima etapă va fi amânat pentru ca oficialii lui “U” să rezolve problemele legate, în special, de lotul de jucători.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *