Politica

6 intrebari pentru Liviu Alexa

1. Ce inseamna pentru clujeni intrarea lui Octavian Buzoianu in cursa electorala, contracandidatul tau fiind sustinut de PSD, ALDE si PNT-CD?

 

Liviu Alexa: In primul rand, nu inseamna nimic altceva decit faptul ca partidele politice actuale si-au epuizat resursele, posibilitatile si, in disperare de cauza, apeleaza la un asemenea individ controversat. Am citit in Ziarul Financiar despre problema firmei RETRASIB, detaliile din raportul inaintat de actionarii germani catre Bursa de Valori Bucuresti si m-a luat cu frisoane. Un astfel de om vrem sa gestioneze bugetul Clujului? In al doilea rand, intrarea lui Buzoianu in cursa este pur si simplu praf in ochii alegatorului. Vine cu un proiect pe 40 de ani? E o gluma? E futurolog? Se crede John Naisbitt? Alvin Toffler? Sunt povesti ireale cum ca Buzoianu prevede viitorul, dezvoltarile tehnologice, financiare, de ce natura or fi… Dar dumnealui nu e capabil sa afle nici daca maine va ploua sau nu la Cluj.

 

2. Care este diferenta dintre candidatii Emil Boc si Octavian Buzoianu si de ce ai reprezenta tu o alternativa mai buna?

 

Liviu Alexa: “Strada” nu s-a inselat! Cum se zicea? PSD si PDL – aceeasi mizerie! Chiar asa si e.

Si Boc, si Buzoianu, amandoi au in spate conglomerate politico-economice de indivizi, cu aspiratii fata de banul public. Fiti convinsi ca nici firmele ce graviteaza in jurul PDL-PNL, nici firmele ce graviteaza in jurul PSD nu vin ca niste albinute, ca sa ne aduca miere, noua, clujenilor. Dimpotriva! Toate aceste firme cauta un candidat sau altul, prin intermediul caruia sa capuseze banii clujenilor, sa isi dezvolte propriile afaceri. Sa se imbogateasca ei! Iar daca isi fac planuri pe patru decenii inainte, e cu atat mai grav! Despre mine, pot sa va spun un singur lucru: nu am pe nimeni in spate. Spre deosebire de contracandidatii mei.

Da, este adevarat ca am optat sa avem si un partid, dar asta nu inseamna ca il si avem altfel decit scriptic, pe hartie. Nu exista structuri mafiote, nu exista nimic altceva decit indeplinirea unor formalitati birocratice, dar care ma ajuta sa vin si cu o lista de consilieri in fata alegatorilor, caci altfel ar fi trebuit sa vin de unul singur.

Avand insa si sprijinul unor consilieri, am si avem si noi, clujenii, posibilitatea sa ne facem glasul auzit intr-un Consiliu Local tot mai ostil cetateanului si tot mai prietenos cu partidele corupte si avide de bani. Din acest punct de vedere, sunt chiar singura optiune pentru alegatorii care isi doresc administratie in numele cetateanului si pentru cetatean si nu imbogatirea unor bogati.

 

3. Octavian Buzoianu promite un Cluj cu un milion de locuitori, cu o crestere pe patru piloni…

 

Liviu Alexa: Ma umfla rasul! Va imaginati ce spune Buzoianu? Ca mai aduce 700.000 de oameni in oras, inca o jumatate de milion de masini? Asta da proiect!

Si ce-o sa facem? O sa ne calcam in picioare? Despre cum construieste domnul Buzoianu, tocmai a scris presa locala, anume despre cum inghesuie un bloc de opt etaje intre casele din zona strazilor Henri Barbusse-Calan-Cibinului. Si aici, da, se aseamana si cu urbanismul promovat de Emil Boc. Si apoi, mai e o treaba! De unde o sa aduca 700.000 de oameni, in conditiile demografice de astazi, cand populatia scade? Va spun eu: din zonele sarace ale tarii.

A fost si ideea PDL-ului, numai ca ei s-au gindit la acesti oameni ca la votanti subventionati, cu locuinte sociale, ajutoare de incalzire, indemnizatii pentru copii, transport public gratuit, in speranta asigurarii unor voturi care sa ii tina in jurul bucatelor pe ei si tot activul de partid si profitorii din firmele care graviteaza in jurul acestei constructii monstruoase. Dar nici PDL-ul nu a indraznit sa se gandeasca la o populatie de 700.000 de oameni pe care sa o mute in Cluj!

Si-acum, va intreb: vom construi vreo 300.000 de locuinte pentrru acesti oameni? Unde? Din ce bani? Cum ii vom hrani? Ce le vom da sa munceasaca? Este pur si simplu o prostie. Legat de pilonii “de crestere” ai Clujului, este iarasi vechea poveste: Clujul e “capitala” zonei, atrage investitii. Ce investitii? Clujul se va axa pe servicii medicale si universitati. Vai… De 26 de ani, tot oamenii acestia ne conduc si nu au reusit sa faca nimic. Spitalul de Urgenta din Manastur va place? Dar cel din Floresti? Dar cel de langa Nokia? Cam asa sta treaba cu serviciile medicale pe care le dezvolta PDL-PNL, PSD si toti politrucii care ne vand din patru in patru ani “pilonii de crestere”… Spitalele exista doar pe hartie, sunt minciunile cu care ne otravesc.

Ce au facut ei pentru universitati? Ce au facut pentru zona de servicii? Cu ce au sprijinit initiativa privata? Cu nimic. Va spun cu maxima siguranta: tot nimic vor face si in urmatorii 26 de ani, si in urmatorii 40 de ani. De asta avem nevoie de o schimbare. De o gura de oxigen. PSD nu a fost in stare sa isi gaseasca un candidat propriu. Dar noi ar trebui sa ii credem ca vor gasi solutii pentru probleme de o asemenea complexitate? Haideti sa ne gandim serios…

 

4. Multa lume spune ca Emil Boc este un primar cu realizari, activ… Tu ce crezi?

 

Liviu Alexa: Emil Boc chiar este extrem de activ! Abia daca reusesti sa-i urmaresti activitatea. Are o echipa de imagine profesionista, orice flecustet este umflat, prezentat in doua sau trei episoade, acuma coseste iarba, pe urma trage cu mingea la poarta, mai invarte in mamaliga, se da cu tramvaiul, mai ciocneste un paharel de sampanie cu niste agitatori culturali sau ONG-isti, de acolo fuge sa se intalneasca cu unii care instaleaza nu stiu ce maimuta pe malul Somesului… Da, e extrem de activ. Cred ca se distreaza bine.

Pacat ca, dupa toata agitatia asta, noi ne alegem cu ce se vede: arde gunoiul la Pata Rat si ne inunda fumul de acolo, ne mananca ciorile, sobolanii, salubritatea e un dezastru, noi aruncam gunoiul la Oradea, pe bani grei, intre timp se mai ridica niste blocuri intre case, transportul in comun e subdimensionat si functioneaza prost, dar bine ca avem patru tramvaie frumos vopsite si ticketing nefunctional, strazile se asfalteaza in draci, tot pe bani grei, pe urma se surpa sau se sparg oricum, vin unii si mutileaza copacii, e o agitatie de asta, perpetua. Din pacate, sunt lucruri de forma, mai putin de fond. Emil Boc pare sa-si fi atins limitele, sa fi obosit. Si sa nu uitam ca un cuvant greu ar mai putea avea si DNA-ul, care sa il trimita sa se odihneasca nitel…

 

5. Liviu Alexa, ce vrei sa faci TU pentru Cluj?

 

Liviu Alexa: In primul rand, o spun extrem de serios, vreau sa redau Clujul clujenilor. Asta as vrea sa retina lumea! Vreau sa iau orasul din mainile politrucilor, a firmelor de partid – fie ca vorbim de constructori, despre firme de salubritate, plantatori de panselute etc. – si sa opresc hemoragia de bani catre zone obscure si sa redirectionez acesti bani din bugetul local inspre lucrari utile pentru oamenii din acest oras. Vreau sa avem o strategie a orasului, un plan de dezvoltare serios, durabil. Nu utopii pe 40 de ani.

Vreau sa rupem administrarea orasului din chingile sufocante ale birocratiei, sa facem administratia locala un partener si un prieten al clujeanului, unde orice clujean sa vina cu speranta si incredere. Am proiecte.

Le gasiti si pe siteul meu, si in ziar, deci nu stau acum sa explic fiecare lucrusor in parte. In principal, vreau sa ridic nivelul de trai al omului de rand, sa ajut la scoaterea din saracia in care suntem acum. Poate va veti mira, dar aproape jumatate din locuitorii Clujului sunt oameni cu venituri destul de modeste. Mie treaba asta imi da de gandit. O dezvoltare de genul propus de Buzoianu n-ar face decat sa adanceasca distanta dintre cei bogati si cei saraci si chiar nu cred ca asta e o solutie. Deci as fi un primar care s-ar lupta pentru bunastarea oamenilor. Asta in mod clar.

Odata ajuns primar, as depune toate eforturile pentru a rezolva problema circulatiei si a parcarilor. Sunt chestiuni prioritare. Stiu ca toata lumea promite asta, dar cred ca atata vreme cat administratia nu ar mai fi grevata de interesele de partid, de diversi trepadusi ai partidelor, de oameni care trebuie sa castige neaparat licitatii, lucrurile se vor linisti si vor putea intra pe un fagas normal si isi vor gasi calea fireasca.

Am un model concret, cel de la Oradea. Primarul de acolo a actionat cu determinare exact in sensul acesta si bazandu-se pe mediul de afaceri local si uitati-va ce a reusit sa faca – in doua mandate – dintr-un oras bombardat si devalizat de partide. Vreau sa redam clujeanului demnitatea de a fi clujean. E un lucru la care tin foarte mult. Sa construim impreuna o comunitate locala mandra si puternica, nu bazata pe suspiciune, pe ura, pe hotie, pe tipete, pe aratatul cu degetul. Stiu ca multi ma acuza si pe mine ca mereu critic, dar din critica intotdeauna ies lucruri bune.

Cei care nu suporta adevarul nu pot nici sa il schimbe. Iar noi avem nevoie de o alta realitate in orasul acesta. Clujul trebuie sa fie un oras al intelegerii si prieteniei, un oras curat si frumos. In toate sensurile. Vreau sa recladesc comunitatea locala, spiritul acela care a existat candva, de respect pentru ce avem, pentru cei din jur, pentru oras.

 

6. Daca nu vei fi ales primar, cam cat din ceea ce am discutat crezi ca se va realiza prin eforturile celui ales, fie el Emil Boc sau altcineva?

 

Liviu Alexa: Sincer? Nimic. Chiar nimic. Nici PDL-PNL si nici PSD nu se gandesc la oameni, ci la propriul buzunar, din mimarea administratiei mai rezultand o artera asfaltata, o cladire noua, din astea.

Ca lucrarea e prost facuta, nu cred va deranja tare mult pe cineva. Ca au dispaut copacii si oamenii le duc lipsa… pe cine sa deranjeze?

Dau un exemplu. Actuala “oferta” – Emil Boc, poate Octavian Buzoianu – ar continua pur si simplu actuala stare de fapt.

Buzoianu nu este independent. Este in mod clar o constructie electorala marca PSD. A vota cu Buzoianu ar insemna in cel mai fericit caz inlocuirea unei mafii cu o alta mafie, desi nu sunt sigur ca nu vorbim despre aceeasi mafie transpartinica. Ati vazut ce bine s-au certat si apoi ce bine s-au inteles Boc si Nicoara? Eu cred ca la fel vor sta lucrurile si pe mai departe. Cu Boc si Lapusan sau orice alta astfel de combinatie toxica pentru oras. 

Ca situatia sa se schimbe in bine, Clujul are nevoie de cineva din afara actualului sistem. Din aceasta perspectiva, candidatura mea este diferita de a lor. De asta eu pot oferi singura optiune de a avea o administratie cinstita, curata si centrata pe cetatean si oras.

Dar cuvantul final il au, ca de obicei, oamenii. Iar o data la patru ani, au sansa de a vota sau, dimpotriva, de a sta acasa si a accepta ceea ce li se intampla.

Se tot intreaba lumea: oare de ce nu vin tinerii, cei din afara sistemului? Iata, am venit!

Tanar, din afara sistemului, cu experienta destula, super muncitor si plin de energie. Vreau sa schimb lucrurile in bine. Deci o sa vedem daca lumea vrea ca lucrurile sa se schimbe sau isi doreste sa ramana totul exact asa cum a fost si in ultimii 26 de ani.

 

(Acest material are caracter advertorial)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *