197 de accidente grave în Cluj-Napoca în 2019. Boc vrea să instaleze radare fixe pe cele mai periculoase străzi

Cinci persoane și-au pierdut viața în accidente rutiere petrecute în Cluj-Napoca în primele nouă luni ale anului. În aceeași perioadă au fost 60 de accidente rutiere în care au fost implicați pietoni: 30 dintre ele au avut ca și cauză traversare neregulamentară iar alte 30 au fost cauzate de neacordarea de prioritate pietonilor. 

În anul acesta în primele nouă luni potrivit unui raport al biroului rutier al Poliției Municipale au fost 197 accidente grave de circulție dintre care 5 au fost decese. Comparativ cu anul trecut, numărul persoanelor decedate este mai mic. În aceeași perioada a anului trecut au fost 12 decese.

Cele mai periculoase străzi din Cluj

Cele mai multe accidente grave au avut loc pe Bulevardul 21 decembrie – 5 accidente având ca și cauze: neacrodare prioritate pietoni, traversare neregulamentară pietoni, mers înapoi, neasigurare la schimbarea direcției de mers. Pe strada Traian Vuia au avut loc cinci accidente, pe strada Oașului cinci accidente, pe strada Moților patru accidente, pe strada Horea petru accidente.

 Accidentele care s-au soldat cu decesul unor persoane au avut loc unul pe Calea Moților – traversare neregulamentară, strada Corneliu Coposu – traversare neregulamentară, Câmpul Pâinii neacordare prioritate pietoni, Dumitru George Chiriac – depășire neregulamentară, Vaida Voievod – traversare neregulamentară

Pentru celelalte accidente principalele cauze sunt: nerespectare distanței în mers – 39 de accidente, neadaptarea vitezei la condițiile de drum – 23 de accidente. traversare neregulamentară pietoni -  30 de accidente, neacordare prioritare pietoni -  30 de accidente, neacordare prioritate vehicule – 48 de accidente, neasigurare la schimbarea direcției de mers – 24 de accidente, neasigurare la mersul înapoi – 8 accidente, abateri bicicliști – 29 de accidente, alte cauze -70 de accidente.

Comparativ cu anul trecut, a crescut numărul accidentelor a căror cauză sunt abateri bicicliști, mai mult cu 18, neasigurare la schimbarea direcției de mers, mai mult cu 4.

Boc vrea montarea radarelor fixe pentru redicerea numărului de accidente

Primarul Emil Boc speră să primească aprobare de la nivel național pentru montarea radarelor fixe pe străzile din oraș unde au loc cele mai multe incidente rutiere. 

”Vom monta radare fixe pe arterele cu risc ridicat. Așteptăm aprobarea poliției naționale. Primăria va achiziționa aceste radare în acel moment și vom informa populația, vom pune panouri informative, vom informa pe toate canalele că în aceste zone va fi în permanență radar. Nu vot fi puse acolo să scoatem planul de amenzi, sunt puse să fie salvate vieți. Eu voi ști că dacă sunt la volan și am depăști viteza legală voi primi amendă. Potrivit noului Cod Rutier dacă ai telefonul în mână și claxonezi ți se ia permisul. Foarte multe accidente s-au petrecut și din cauza folosirii telefonului la volan. Doar în junglă poți să mergi cu minim 100 de km/h și să filmezi live bordul că are 100 sau 200 de km/h, Așa ceva este iresponsabil și este crimă cu premeditare. Aceste lucruri trebuie complet elimintate. NU vor elimina orice incident, dar noi trebuie să facem tot ce putem pentru a evita pierderile de vieți omenești. Neacordarea de prioritate la trecerile de pietoni înseamnă că ai venit cu viteză și nu ai apucat să oprești sau te-ai uitat la telefon și nu ai fost atent”, potrivit primarului Emil Boc.

Adauga comentariu